Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 decembrie 2010
other · respins
Teodor Viorel Meleșcanu
Evocarea Revoluției Române din Decembrie 1989 – momentul Timișoara, 21 decembrie
Discurs
Este suficient.
Domnul Palașcă?
Toată lumea știe că suntem oameni credincioși și cred că am dovedit acest lucru.
Mulțumesc, domnule președinte.
Doamnelor și domnilor deputați și senatori, care ați respins pe bandă rulantă, cu multă veselie, toate amendamentele de până acum...,
Poate este de înțeles, deși îmi amintesc faptul că la bugetul trecut parlamentarii PDL-ului au avut un șir nesfârșit de amendamente prin care au propus sume la biserici.
Vă rog, un pic de atenție, pentru că aici nu este vorba doar de o simplă biserică.
Din suma prevăzută la Grupa/Titlul 59 – Titlul X – Alte cheltuieli, art. 12 – Susținerea cultelor, se alocă suma de 2.631,82 de mii de lei pentru finanțarea – și aici vă rog, un pic de atenție – obiectivului Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din comuna Chilia, județul Tulcea.
Despre ce este vorba? Această biserică, este drept, nu a fost declarată monument istoric din, să zicem, faptul că autoritățile, într-o perioadă de timp, nu au găsit dispoziția de a face aceste demersuri și, după aceea, pentru că autoritățile nu au avut încredere că declararea acestei biserici ca monument istoric ar urgenta reparațiile. S-au apucat cu forțe proprii și vă rog să mă credeți că au alocat foarte mulți bani.
Dar este bine să înțelegeți despre ce biserică este vorba. Este copia fidelă a bisericii construite la izvoarele Dunării.
Pe lângă acest lucru, care nu este lipsit de semnificații – o biserică construită la izvoare și alta acolo unde Dunărea se varsă în mare, la Chilia –, această biserică are și o istorie deosebit de interesantă. În zidurile ei se văd urmele gloanțelor trase de armata sovietică, care a încercat s-o distrugă.
Biserica este o construcție deosebit de frumoasă. Așa cum vă spuneam, este copia bisericii de la izvoarele Dunării și cred că, mai ales în aceste zile în care încercăm să ne reamintim de ce unii dintre concetățenii noștri s-au jertfit pentru ca ceva să se schimbe în România, ar trebui să alocăm niște bani și pentru reparația acestei biserici, ciuruită de gloanțele armatei sovietice, care nu au putut însă s-o distrugă.
Sper că nu o s-o distrugă nepăsarea dumneavoastră, printr-un vot dat pentru respingerea amendamentului. Vă cer deci un vot pentru.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.