Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 decembrie 2009
procedural · respins
Vasile Nedelcu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
În ședința din 29 septembrie 2009, în prezența reprezentanților Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Comisia pentru muncă, familie și protecție socială a luat în dezbatere propunerea legislativă și a hotărât, cu unanimitate de voturi, să adopte un raport de respingere.
Votul comisiei este fundamentat pe faptul că este impropriu să se extindă noțiunea de veteran de război astfel încât această calitate să fie dobândită și de persoane care au acționat în timp de pace, chiar dacă activitățile respective constituiau misiuni de luptă și presupuneau anumite riscuri apropiate de cele specifice stării de război. De altfel, pe criteriul încadrării în categoria „misiuni de luptă”, ar putea fi avut în vedere și Serviciul de gardă, așa cum este definit de regulamentele militare.
În acest sens, supunem spre dezbatere și adoptare plenului Senatului raportul de respingere.
În raport cu obiectul de reglementare, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.