Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 februarie 2010
procedural · adoptat
Teodor Viorel Meleșcanu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:**
Stimați colegi, Vă rog să vă ocupați locurile în sală.
Din primele evaluări, au semnat 85 de colegi senatori, iar 72 de senatori au răspuns la apelul nominal făcut de către domnul secretar Gheorghe David, căruia doresc să-i mulțumesc și de această dată pentru sprijinul constant pe care îl acordă bunei desfășurări a lucrărilor Senatului.
Dacă nu îndrăznesc prea mult, mi-aș permite să îl rog pe domnul senator Onofrei care, astăzi, împreună cu domnul senator Cornel Popa și cu sprijinul meu, conduce lucrările plenului Senatului...
Declar deschisă ședința Senatului din data de 10 februarie.
Primul punct se referă la aprobarea ordinii de zi. Vreau să fac o singură precizare.
O să vă cer îngăduința ca punctul 3 din ordinea de zi, unde este înscrisă Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România, cu modificările și completările ulterioare, să fie luat în dezbatere în momentul în care va fi prezent și reprezentantul Guvernului, care este la Camera Deputaților pentru a prezenta un alt proiect legislativ.
Vă propun să aprobăm ordinea de zi cu înțelegerea ca punctul 3 din ordinea de zi să îl luăm în dezbatere în momentul în care mi se confirmă prezența reprezentantului Guvernului pentru a susține această propunere legislativă.
În consecință, dacă nu sunt observații sau propuneri privind ordinea de zi, vă supun la vot proiectul ordinii de zi care v-a fost distribuit.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.