Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 februarie 2010
procedural · respins
Alexandru Cordoș
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Proiectul vizează majorarea plafonului de venituri până la care se poate beneficia de pensia de urmaș, respectiv de la o pătrime din salariul mediu brut pe economie, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale, la o doime din acest salariu.
În ședința din 9 februarie 2010, în prezența reprezentantului Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Comisia pentru muncă, familie și protecție socială a luat în dezbatere propunerea legislativă și a hotărât, cu majoritatea de voturi a senatorilor prezenți, să adopte raport de respingere.
Votul comisiei a fost fundamentat pe faptul că majorarea plafonului de venit facilitează obținerea pensiei de urmaș unui număr mai mare de cetățeni, ceea ce, implicit, conduce la creșterea efortului financiar neprevăzut în bugetul de stat pentru anul 2010.
În consecință, comisia a propus un raport de respingere. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.
Senatul este prima Cameră sesizată. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.