Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 octombrie 2007
Informare · retrimis
Tiberiu Aurelian Prodan
Notă pentru exercitarea de către senatori a dreptului de sesizare a Curții
Discurs
## **Domnul Tiberiu Aurelian Prodan:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
Înainte de a supune la vot retrimiterea la comisie, aș dori să rămână în stenogramă o problemă de procedură legată de singurul amendament respins. Amendamentul îmi aparține. Am înțeles că a fost respins de către comisie ca fiind inadmisibil, întrucât nu se referă la art. 13 — „Obiectul cererii de reexaminare”.
Rog comisia să observe, în procedura de rediscutare, faptul că cererea de reexaminare are două teze: una care se referă strict la art. 13 și a doua teză, cu caracter general, care solicită să rămână licitația singura modalitate de înstrăinare a imobilelor de la R.A.-A.P.P.S., iar amendamentul meu, chiar dacă se referă la art. 16, se referă strict, punctual, la această problemă: eliminarea negocierii directe, la acea speță prevăzută în art. 16. Deci este pe fondul cererii de reexaminare și rog comisia să analizeze amendamentul pe fond și să decidă cum va dori.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.