Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 aprilie 2025
other · retrimis
Titus Corlățean
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
## **Domnul Titus Corlățean:**
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Noi am avizat favorabil la Comisia pentru politică externă și, iarăși, a fost o contribuție de fond utilă, necesară din partea reprezentantului Ministerului de Interne, care a clarificat niște lucruri la acel moment. Însă trebuie să vin, retroactiv, să spun, după o discuție flamboaiantă aici, în Senatul României, de acum două săptămâni, într-o zi de luni, legat de un act normativ pe care colegii de la USR* l-au depus.
Și atunci, și acum era valabilă observația Guvernului legată de faptul că acel proiect de lege, care avea o intenție absolut lăudabilă, nu rezolva decât parțial probleme care erau mult mai complexe, mult mai ample, nu doar cele care decurgeau direct dintr-o hotărâre, o decizie a Curții de Justiție de la Luxemburg. Dar erau și alte chestiuni, inclusiv legate de modul în care funcționa sistemul integrat, care poartă numele de sistem informatic integrat pentru emiterea actelor de stare civilă. Acesta a devenit, gradual, operativ la 31 martie 2025 și ăsta e motivul obiectiv pentru care nu se putea adopta un act normativ, până când sistemul nu era integrat.* Așa încât