Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor senatori,
Participăm, în sfârșit, la dezbaterea pentru aprobarea inițiativei de revizuire a Constituție, paragraful 1 din art. 48. „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie”. În sfârșit, după mai bine de trei ani de la momentul în care această procedură a fost demarată, procesul de strângere de semnături, momentul în care aproape 3 milioane de cetățeni români au solicitat autorităților române, statului român să realizeze această revizuire a Constituției și după mai bine de doi ani de când Parlamentul a fost sesizat... Apropo, Senatul României a fost sesizat în luna mai 2017, mai bine de un an și jumătate, dar, evident, au apărut întotdeauna chestiuni procedurale, obstacole, atacuri la Curtea Constituțională cu privire la vehiculul de organizare a referendumului, mă refer la Legea referendumului.
Vorbim despre o inițiativă civică; a fost de la bun început o inițiativă civică, aparține cetățenilor României și ea trebuie respectată ca inițiativă civică.
Și, dincolo de multe lucruri care s-au spus dintr-o altă parte a eșichierului politic, care împărtășește alte valori, noi ne-am ferit, la PSD, să preluăm, să confiscăm această inițiativă.
Faptul că noi știm să ne respectăm electoratul nostru și opțiunile, valorile și așteptările acestui electorat, faptul că noi respectăm și dreptul la conștiință individuală și comunitară, care spune: da, susținem și am susținut politic, e foarte bine, pentru că un referendum trebuie să primească voturile necesare, dar asta nu înseamnă că am confiscat politic; am știut să respectăm faptul că este vorba despre o inițiativă civică.
Vreau să fac..., să vă prezint câteva considerente și, de fapt, să încerc câteva răspunsuri la o întrebare care a fost pusă adesea, în ultimii doi ani în special: de ce un referendum pe această temă? Și am să încerc câteva din răspunsurile – ele sunt mai multe – posibile.
De ce un referendum?
Mai întâi, pentru că, stimate doamne senatoare, stimați domni senatori, este obligația noastră, a Parlamentului, de a da curs solicitării cetățenilor români, 3 milioane de cetățeni români. Și ăsta este un lucru democratic, este o obligație a Parlamentului României să țină cont de solicitarea declanșării unui referendum de revizuire a Constituției, să respecți acest lucru și să dai posibilitatea consultării populare.
Ni se reproșează, adesea, și nouă, celor din opoziție, ba chiar și multora dintre colegele, colegii care fac parte din..., deci și putere, și opoziție, ni se reproșează, adesea, că nu ascultăm îndeajuns oamenii. Eu constat că, cel puțin de data aceasta, alții sunt cei care refuză să asculte solicitarea cetățenilor și ceea ce fac acești colegi parlamentari, din punctul meu de vedere, este profund nedemocratic, opunându-se din toate puterile și sub orice pretext, inclusiv de natură procedurală astăzi, organizării referendumului.
De ce un referendum? Numărul doi.
Pentru că este legal, constituțional și reflectă competența națională în materia legiferării privind familia și căsătoria. Nu este o competență comunitară, nu este o competență care să țină de Uniunea Europeană, este competență națională. A se vedea și recentul aviz, scuzați-mă, adoptat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
De ce un referendum? Numărul trei.
Aici a apărut o acuză constantă că se cheltuiesc milioane și milioane degeaba. În opinia mea, nu avem cum să vorbim despre o cheltuială, pentru că este cea mai bună investiție a societății pentru viitorul copiilor noștri, pentru progresul său, pentru a obliga statul – da –, pentru a obliga statul, prin normă constituțională, să adopte după revizuire măsuri active socioeconomice de susținere a familiei.
Vorbim adesea, între altele, de faptul că demografia în România merge prost, de faptul că natalitatea se duce în jos, de faptul că peste 20-30 de ani vom fi 15 sau 14 milioane de cetățeni români, de faptul că avem o lipsă cronică a forței de muncă. Ce face statul în mod concret, substanțial pentru a susține familia?
Iată un motiv. Și în niciun caz acest demers nu poate fi privit drept o cheltuială, ci o investiție!
De ce un referendum? Numărul patru.
Au fost foarte multe acuze lansate de cei care se opun referendumului, prin care se spune că s-ar comite o discriminare față de alte orientări în societate, de exemplu, cuplurile homosexuale.
Aș vrea să fac câteva precizări de natură juridică și sper să nu fiu foarte tehnic. Principiul nediscriminării, așa cum este el statuat și în dreptul intern, și în plan internațional – și vă rog să urmăriți jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului –, stabilește un lucru foarte clar: obligația de a nu trata situații similare în mod nejustificat... nediferențiat, dar și pe cea de a trata în mod diferit persoane aflate în situații diferite. Hotărârea Curții Europene, de exemplu, în cazul Thlimmenos contra Grecia. A face diferențe nu înseamnă a discrimina, în art. 14 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, iar art. 14 al Convenției nu interzice orice diferență de tratament în exercitarea drepturilor recunoscute, potrivit Curții Europene.
Și vreau să citez: „Noțiunea de discriminare cuprinde în mod obișnuit cazul în care un individ sau grup este, fără o justificare adecvată, mai puțin bine tratat decât un altul, deși convenția nu cere tratarea mai favorabilă” – cazul Abdulaziz Cabales și Balkandali contra Marea Britanie.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului reține, astfel, două criterii cumulative de definire a discriminării: o inegalitate de tratament în exercitarea sau beneficierea unui drept recunoscut și, mai ales, subliniez, lipsa unei justificări obiective și rezonabile care să urmărească un scop legitim într-o societate democratică, faimoasa afacere lingvistică belgiană. Or, aici, situațiile sunt fundamental diferite între cuplul bazat pe relația firească dintre un bărbat și o femeie, cel care procreează, așa cum s-a spus, care se bucură în forma legalizată de mult mai mare stabilitate și generează stabilitate și coeziune socială și, respectiv, asigură progresul societății umane, și, pe de altă parte, cuplurile homosexuale. Sunt situații diferite, care au regimuri juridice, diferit aplicabile.
De ce un referendum? Numărul cinci.
Pentru că și noi – și, apropo, suntem majoritari în România – avem dreptul să credem în valorile noastre. Suntem acuzați că suntem intoleranți, că suntem homofobi. Oare? Și vreau să vă spun că eu personal nu am niciun fel de inhibiție să abordez acest subiect. Am fost, cu foarte mulți ani în urmă, în 2001–2002, am fost ferm împotriva continuării incriminării în dreptul penal, judecării și închiderii, pedepsei cu detenția, pentru persoanele – faimosul art. 200 din Codul
penal – care întrețineau relații intime cu persoane de același sex. Și v-o spun acum pentru prima dată public. În acea ședință de Guvern care a abrogat art. 200 am avut un cuvânt de spus, care, poate, a înclinat balanța. Am fost întotdeauna împotriva actelor de agresiune, a violențelor, inclusiv a violențelor verbale față de cei care au o altă orientare, chiar dacă, pe fond, nu sunt de acord. Și spun acest lucru pentru că eu îl consider, în baza Scripturii, drept un păcat. Acest referendum nu este îndreptat împotriva cuiva sau a altor opțiuni, care sunt, până la urmă, libere într-o societate democratică, ci este pentru valorile în care noi credem.
Întrebarea care se pune – și am avut această discuție adesea cu parteneri externi: oare noi, românii, mai avem dreptul să credem, să ne promovăm valorile în care noi credem? Mulți și-au..., au..., susțin această revizuire a Constituției pentru că și-au păstrat atașamentul pentru credința și valorile creștine ale țării, alții poate că din rațiuni de pragmatism sau din alte considerente.
Dar vreau să remarc un lucru aici: principiul european, atât de consacrat de atâția ani și afirmat mereu – și ni se spune acest lucru –, „unitate în diversitate” constat că se aplică de o manieră selectivă, în cazul românilor.
Și aici mie mi se pare cel puțin un exemplu clar de intoleranță și lipsă de democrație, paradoxal, din partea celor minoritari fiind, care doresc să impună cu forța majorității renunțarea la valorile profunde în care crede. Și rog să se înțeleagă aici comentariul meu individual că nimeni vreodată nu-mi va putea impune mie să legiferez păcatul în România. Și este opțiunea mea personală, la care am dreptul. Și, apropo de treaba asta, vreau să fac un comentariu legat de pozițiile exprimate la nivelul ambasadelor și, poate, al altor actori externi pe această temă. Ambasadele au fost foarte active. Aș putea să spun un lucru: pentru mine a fost clar că acești distinși diplomați n-au înțeles faptul că și românii, care sunt profund europeni, au dreptul totuși și la specificul lor național, într-o țară care a fost comunistă și care a respirat libertate și în care creștinismul a fost călcat în picioare în perioada comunistă, și în care și preoți, și pastori, și presbiteri au înfundat pușcăriile comuniste, au înfundat..., au suferit acte de tortură sau și-au dat viața pentru credința pe care o au.
De ce eu, român, să fiu mai puțin bine tratat și cu mai puțin respect decât sunt alții? Și, din punctul meu de vedere, această reacție a ambasadelor a fost..., a dovedit o lipsă de respect, în primul rând, față de poporul român.
România a fost o țară creștină și este o țară creștină. Și vreau să fac un comentariu. Cântam..., inclusiv ieri, la deschiderea de an școlar... Sunt convins că toți colegii și colegele senatori au fost în circumscripții, au fost la deschiderea de an școlar; peste tot s-a început sau aproape peste tot s-a început cu imnul național. Îl cântăm, așa, cu mândrie, bărbați și femei, cu pieptul scos înainte, și vibrăm la acest lucru.
Dar haideți să ne gândim și să ne aducem aminte ce spune ultima strofă a imnului național, pentru că primele două versuri fac referire la faptul că există preoți cu crucea-n frunte și că oastea e creștină. Și oastea nu este creștină decât pentru că România, poporul, țara, este creștină. Or, dacă avem astfel de valori, avem și noi dreptul să le apărăm.
O precizare importantă și mă apropii de final.
Referendumul nu este despre definirea familiei, ci despre definiția legală constituțională a căsătoriei. Sunt recunoscute și ocrotite diferitele forme ale familiei și ale vieții private în România, atât în aspectele intime, personale ale vieții private, dar și în manifestările exterioare. Și vă rog să mai luați o dată Constituția, art. 26, cel puțin. Și aici vorbim și de familia monoparentală. Au fost foarte multe minciuni care s-au rostit. Familia monoparentală va continua să primească susținere
și ocrotire din partea statului român. Vorbim de copiii din afara căsătoriei. Vor continua să aibă protecție și drepturi egale, inclusiv la succesiune, cu copiii născuți în interiorul căsătoriei. Toate sunt în egală măsură recunoscute și ocrotite. Dar au la bază – ăsta este punctul de plecare, asta este baza principală – același model, cel al familiei nucleare, monogame, formate prin căsătoria dintre un bărbat și o femeie.
O concluzie.
A fost o perioadă lungă de dezbateri, de promovări, de suișuri, de coborâșuri, de atacuri, chestiuni emoționale legate de acest subiect și este de înțeles. Aș vrea însă, față de tot ceea ce s-a întâmplat și inclusiv față de ceea ce se întâmplă în țara asta a noastră, pe care o iubim cu toții, îmi imaginez, în ultima perioadă de timp, și toate frământările, să vă citesc, pe scurt, în 30 de secunde, câteva lucruri în care eu cel puțin am găsit foarte multă înțelepciune. Și este vorba de lucruri scrise într-o carte, poate cea mai importantă carte. Și titlul ar fi „Orice lucru își are vremea lui”.
„Toate își au vremea lor; nașterea își are vremea ei și moartea își are vremea ei; săditul, dar și smulgerea celor sădite își au vremea lor; și dărâmarea, și zidirea își au vremea lor; și aruncarea cu pietre, din păcate, dar și strângerea pietrelor își au vremea lor; și căutarea, și pierderea, și tăcerea, și vorbirea – și mai ales astăzi este un timp pentru vorbire –, și iubitul, și urâtul, și războiul, și pacea; dar orice lucru El îl face frumos la vremea lui.”
Este scris în „Eclesiastul” acest lucru și părerea mea este că – și asta este concluzia – a sosit timpul să finalizăm acest proces, să luăm o decizie în Parlament și să declanșăm referendumul. A sosit vremea ca acest lucru să fie făcut, în sfârșit, după atâta vreme, frumos, la vremea lui. Și să nu schimbăm noi oamenii ceea ce a fost creat, cu foarte mult timp înainte, de cineva mult mai important decât noi toți cei aflați aici la un loc.
Așa încât și eu vă îndemn, cu respect pentru toate opțiunile care sunt prezente, nu doar să reflectați profund la decizia pe care o veți lua, ci și să votați în mod concret adoptarea revizuirii Constituției, pentru ca această căsătorie să fie definită ca fiind cea între un bărbat și o femeie și să avem, în sfârșit, acest referendum, în care cetățenii României, democratic, să se pronunțe.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.