Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 septembrie 2019
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Titus Corlățean
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară interes de grup · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
## **Domnul Titus Corlățean:**
Mulțumesc, domnule președinte. Stimate colege, Stimați colegi,
Noi nu aveam intenția să luăm cuvântul și nici eu, personal, dar cred că, ascultând cele spuse mai devreme, s-ar impune câteva comentarii*. Și am rugămintea să existe o răbdare de două-trei minute, pentru a asculta și a înțelege, dacă e posibil, sensul cuvintelor mele.
Nu voi comenta fondul dosarului, pentru că mă bazez pe activitatea colegilor din Comisia juridică și concluzia la care au ajuns. Însă cred că este important să spunem câteva lucruri, nu pentru a ne deroba noi de responsabilitate, ci, poate, pentru a avea o înțelegere mai largă a ceea ce se întâmplă.
Am aflat de-a lungul vieții, și o spun cu un gust amar, nu doar din fabule scrise de clasicii mari ai literaturii universale, ci din viața noastră cotidiană în plan european și național, că legea este cel mai adesea pentru „căței”, și nu pentru „dulăi”12