Titus Corlățean

## **Domnul Titus Corlățean:**

Mulțumesc, domnule președinte. Stimate colege,

## Stimați colegi,

Încercând totuși să menținem această dezbatere, chiar dacă nu-mi fac foarte mari iluzii, în limitele a ceea ce ar trebui să însemne o dezbatere și un parlamentarism de tip european, aș dori să formulez două categorii de comentarii, care sunt în egală măsură valabile, pertinente și pentru tema de ieri, Proiectul de modificare a Legii nr. 303, în special pe tema răspunderii magistraților, dar, spuneam, în egală măsură, și pentru proiectul pe care încercăm să-l dezbatem acum, modificarea Legii nr. 304, și, de asemenea, pentru modificarea Legii nr. 317. Vorbim de CSM. Pentru că trebuie spuse și alte lucruri, care nu au fost menționate decât politic, ieri, cu referire la standarde europene, la reacții europene, reacții externe și jurisprudența unor instanțe europene.

Și aici trebuie să mărturisesc, pentru că mă și ocup de subiectul ăsta de un număr de ani, și profesional, și universitar, că adesea se face referire, dar superficială, la situația României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, la jurisprudența Curții Europene și acolo, în general, foarte rapid se face referire, în general, fie la tematica imobilelor naționalizate, condamnarea României și, în sfârșit, închiderea acestui subiect prin Legea nr. 165/2013, pe care Parlamentul a adoptat-o după o faimoasă speță-pilot, Maria Atanasiu, fie la condițiile de detenție. Și discuția, în general, se oprește aici.

Lucrurile sunt însă mult mai serioase și mult mai grave, pe teme care sunt exact relevante pentru discuția noastră de ieri și de astăzi. Și trebuie să vă spun că, din păcate, România are o cazuistică și există condamnări pe acest tip de probleme pe care încercăm să le rezolvăm, o cazuistică bogată și foarte gravă. Și ea privește, în general, și art. 3 al Convenției Europene, rele tratamente, tortură, acte de tortură, tratamente inumane, fie neinvestigate, fie prost investigate, fie abuzuri legate de acest subiect, care au determinat încă o dată condamnarea României la Curtea Europeană, fie art. 5, dreptul la libertate și siguranță, art. 5 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, teme foarte delicate, foarte sensibile, care atrag răspunderea magistratului în procedura respectivă.

Și trebuie să vă spun că aceste hotărâri de condamnare, potrivit articolului 46 paragraful 2 al Convenției Europene, sunt transmise la Comitetul Miniștrilor Consiliului Europei, care are competența de a controla modalitatea de executare a acestor hotărâri de condamnare de către statul condamnat, în speță România.

Și aici doar două hotărâri, foarte pe scurt, vreau să vă citez, pentru că e bine să le știți. Și sunt alese absolut aleatoriu. Ar fi putut fi multe, multe altele. V-aș cita mai întâi Hotărârea „Calmanovici _versus_ România”, din august 2015, și am să vă spun doar pentru ce a fost condamnată România, într-un caz considerat de o gravitate serioasă. Din păcate, sunt și multe altele absolut similare. Și am să vă spun că România a fost condamnată în cazul Calmanovici pentru încălcarea art. 5 paragraful 1, deci, încă o dată, dreptul la libertate și siguranță, care privește, în general, activitatea și a procurorilor, și a judecătorilor. Aici, în speța respectivă, România a fost condamnată pentru: