Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 martie 2011
Declarații politice · respins
Titus Corlățean
Discurs
## **Domnul Titus Corlățean:**
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimate colege,
Stimați colegi,
Aș dori să prezint o declarație politică cu ocazia aniversării a 93 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.
Vreau să adresez felicitări românilor de pe ambele maluri ale Prutului cu ocazia aniversării a 93 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.
Aniversarea este un prilej de aducere aminte a celor petrecute atunci, a celor ce au urmat, dar și un prilej de a privi, cu încredere, spre viitor. Aș vrea să menționez un pasaj din textul Rezoluției din 27 martie 1918 a Consiliului Național al Basarabiei, pasaj care spunea în felul următor:
„Republica Democrată Moldova, teritoriu rupt pentru 100 de ani de Rusia din corpul vechii Moldove, în numele
dreptății istorice și al dreptului suveran al popoarelor de a-și decide singure soarta, hotărăște Unirea cu patria-mamă România.”
Cunoaștem istoria, cunoaștem tot ceea ce a urmat, cunoaștem perioada de ocupație sovietică, cunoaștem dramele românilor din Basarabia, deportările, și cunoaștem care este situația în clipa de față. Astăzi, Republica Moldova a ales un drum, drumul spre libertate, spre o viață mai bună, fundamentat pe valorile democrației, drumul spre integrare europeană. România are obligația morală, în primul rând, de a sprijini ca acest obiectiv să fie atins într-un timp cât mai scurt.
Din punctul nostru de vedere, al Parlamentului, se știe foarte bine că, anul trecut, președintele Senatului și, respectiv, al Camerei Deputaților au semnat un acord de cooperare și parteneriat, cu obiectiv european, cu Parlamentul de la Chișinău. Suntem în clipa de față în curs de implementare a acestui acord, inclusiv în curs de creare a unei comisii de integrare europeană, comună cu Parlamentul de la Chișinău. Trebuie să continuăm pe această direcție.
Vreau să menționez în acest context și mesajele, și salutul pe care foarte multe asociații românești din emigrație, începând cu SUA, le-au adresat ieri, 27 martie 2011. Iată că existența noastră spirituală românească de pretutindeni reacționează într-un astfel de moment aniversar important, dar cu țintă și cu privirea spre viitor.
Voi încheia spunând că acest viitor european comun al Republicii Moldova și al României va putea însemna reluarea drumului început la 27 martie 1918 prin Unirea Basarabiei cu România, drum întrerupt vremelnic de vitregiile istoriei. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.