Monitorul Oficial·Partea II·10 iulie 2003
final vote batch · respins
™tefan Cazimir
Discurs
## **Domnul ™tefan Cazimir:**
Pe marginea amendamentului propus de Partidul Democrat, trebuie s„ m„rturisesc c„, Ón trecut, am Ómp„rt„∫it ∫i eu aceast„ idee ∫i m-am declarat Ón favoarea ei la dezbaterea Legii electorale din 1992. Mi-am dat Óns„ ulterior seama c„ adoptarea unei asemenea prevederi n-ar face altceva dec‚t s„ Óncurajeze ipocrizia: parlamentarul avizat asupra consecin˛elor care ar decurge din schimbarea apartenen˛ei politice ar renun˛a s-o mai declare public, dar ar ac˛iona Ón conformitate cu noile lui op˛iuni ∫i simpatii. Altfel spus, ∫i-ar p„stra p„rul, schimb‚ndu-∫i numai n„ravul.
Un motiv suplimentar de a m„ opune amendamentului propus de P.D. decurge din calitatea mea de pre∫edinte fondator al Partidului Liber Schimbist. Œn ziua de 24 septembrie 1991, printr-o hot„r‚re a Consiliului Director P.L.S., to˛i parlamentarii care-∫i schimbaser„ apartenen˛a politic„ au fost declara˛i membri de onoare ai Partidului Liber Schimbist. Ulterior, Decizia nr. 44/8 iulie 1993 a Cur˛ii Constitu˛ionale a stabilit c„ îdeputatul are facultatea de a adera la un grup parlamentar sau altul Ón func˛ie de op˛iunile sale, de a se transfera de la un grup parlamentar la altul sau de a se declara independent fa˛„ de toate grupurile parlamentare“. Printr-o nou„ decizie a sa, nr. 45/17 mai 1994, Curtea Constitu˛ional„ a calificat prevederile din Regulamentul Camerei privind p„r„sirea unui grup parlamentar ∫i interdic˛ia trecerii Ón altul ca o Óngr„dire a mandatului reprezentativ, a∫adar, ca o Ónc„lcare a art. 66 din Constitu˛ie. Œn consecin˛„, amintitele prevederi au fost eliminate din Regulamentul Camerei Deputa˛ilor. Mi∫carea liber-schimbist„ din Parlamentul Rom‚niei era legitimat„ integral ∫i definitiv. Legislativul ales la 26 noiembrie 2000 a cuprins _ab initio_ zeci de
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 93/10.VII.2003 liber-schimbi∫ti cu veche atestare, iar num„rul nu a Óncetat s„ creasc„. Amendamentul propus de P.D. ar avea nevoie, pentru a fi adoptat, de autodezavuarea multor parlamentari, printre care am cinstea s„ m„ num„r ∫i eu. Vorba lung„, s„r„cia omului! Faptul nu se va Ónt‚mpla niciodat„!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.