Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 mai 2012
Informare · Trimis la votul final
Eugen Lucian Trifan
Discurs
Referitor la Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 126/2011 privind echipamentele sub presiune transportabile, vă informez: ordonanța are ca scop stabilirea regulilor privind echipamentele sub presiune transportabile în scopul de a îmbunătăți siguranța acestora și de a asigura libera lor circulație, inclusiv introducerea, punerea la dispoziție pe piață și utilizarea acestora pe teritoriul Uniunii Europene.
Proiectul vizează abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 941/2003 privind stabilirea condițiilor de introducere pe piață și utilizare repetată a echipamentelor sub presiune transportabile, cu modificările și completările ulterioare, precum și a Ordinului ministrului industriilor și resurselor nr. 113 din 2001 privind aprobarea unor reglementări tehnice pentru recipiente butelii, cu modificările și completările ulterioare.
Proiectul de ordonanță de urgență are drept scop transpunerea dispozițiilor Directivei 2010/35 a Uniunii Europene, a Parlamentului European și a Consiliului privind echipamentele sub presiune transportabile și abrogarea Directivelor 76/777, 84/526, 84/527, 1999/36 ale Uniunii Europene, în vederea asigurării armonizării legislației interne cu evoluția acquis-ului european.
În prezentul act normativ se specifică obligațiile tuturor operatorilor economici din lanțul de distribuție și cerințele care trebuie îndeplinite de echipamentele sub presiune transportabile pentru a îmbunătăți siguranța acestora atunci când sunt aprobate pentru transportul intern de mărfuri periculoase și pentru a asigura libera circulație a echipamentelor respective, inclusiv introducerea pe piață, punerea la dispoziție pe piață și utilizarea acestora pe teritoriul Uniunii Europene. Se introduc cerințe pentru autoritățile responsabile cu evaluarea, notificarea și monitorizarea organismelor notificate.
Având în vedere cele prezentate mai sus, propun plenului Camerei Deputaților aprobarea acestui act normativ.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.