Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 aprilie 2010
other · Trimis la votul final
Márton Árpád Francisc
Discurs
Doamnă președinte, Doamnelor și domnilor deputați,
Am un scurt comentariu legat de acest proiect de lege. Acest proiect de lege va intra în vigoare, evident, după apariția sa. Peste 30 de zile apar normele de aplicare, deci cam în septembrie se va aplica această lege de modificare, care poate, într-adevăr, vine cu niște sugestii bune în ceea ce privește executarea pedepselor, urmând ca din data de 1 ianuarie 2011 să intre în vigoare Codul penal, pe care cu toții l-am aprobat.
Și se lucrează la un Cod de procedură penală care va apărea după câteva zile, săptămâni, luni. N-ar fi fost mai bine să venim cu această modificare după ce avem un cod de
procedură penală? Pe urmă, oricum, această lege va trebui s-o modificăm. Este una dintre întrebările retorice.
Am însă o întrebare pe concret. Văd că această comisie n-a modificat propunerea de abrogare a art. 30, care are titlul „Locul de executare a pedepselor privative de libertate” și are trei alineate. Alin. (1): „Pedeapsa detențiunii pe viață și pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani se execută în penitenciare anume destinate sau în secții speciale”.
Înseamnă că vor fi împreună de acum încolo, deși s-a detaliat. S-a mai inclus o prevedere privitoare la persoanele care trebuie să aibă un loc de detenție specială, la art. 20, „precum și a celor care prezintă risc pentru siguranța penitenciarului.” Și acum eliminăm aceste secții speciale și penitenciare speciale? De ce? N-am înțeles.
Am încercat să găsesc locul unde se regăsește altundeva. Nu se regăsește. Adică îi mai includ și pe alții, mai și argumentez de ce e nevoie să extind aria de aplicabilitate a unui sistem strict de menținere în penitenciar și elimin tocmai articolul care spune că am penitenciar sau secții separate pentru cei care au comis fapte mai grave.
Vă spun că eu, unul, nu înțeleg. Poate-mi explicați și voi fi de acord cu această abrogare a art. 30.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.