Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 octombrie 2012
other
Toni Greblă
Discurs
Biroul permanent a hotărât să transmită Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, pentru întocmirea unui punct de vedere, scrisoarea domnului senator Mircea Diaconu, prin care înaintează un certificat de grefă, emis de Înalta Curte de Casație și Justiție, care certifică formularea de către Domnia Sa a unei contestații în anulare în Dosarul nr. 1.195/2/2011.
În ședința din 9 octombrie 2012, membrii Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, analizând scrisoarea domnului senator Mircea Diaconu, prin care solicită amânarea dezbaterii referitoare la punerea în aplicare a incompatibilității stabilite de către Agenția Națională de Integritate până la soluționarea căii extraordinare de atac, au hotărât, cu unanimitate de voturi, menținerea punctului de vedere inițial, adoptat în ședința din 11 septembrie 2012, precizând că formularea contestației în anulare nu suspendă executarea hotărârii judecătorești definitive și irevocabile și nici efectele raportului de evaluare al Agenției Naționale de Integritate.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.