Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 iulie 2012
Comemorativ · respins
Traian Băsescu
Discurs
## **Domnul Traian Băsescu:**
Doamnelor și domnilor senatori și deputați, Onorată conducere a Parlamentului României, Aș vrea să dau doar câteva răspunsuri.
Mă acuzați că am dezbinat. Și am să vă aduc aminte un element important: împreună cu dumneavoastră, cu toți, în urma unor analize extrem de serioase, ale celor mai buni specialiști, s-a pus un diagnostic și s-au dat soluțiile pentru sistemul de educație românesc. Noi toți am reușit să semnăm un Pact pentru educație, care, pe urmă, a dus la noua Lege a educației. Toate partidele parlamentare l-au semnat. Pe urmă, ați înțeles dezastrul, în imaginea dumneavoastră, al unei cooperări, și atunci ați preferat confruntarea, nu s-a mai putut discuta cu dumneavoastră, dar ați făcut eforturi uriașe să afectați principiile Legii educației când ea a fost trimisă de Guvern în Parlament. Voiați să reveniți la sistemul clientelar din universitățile românești, din liceele românești. Șansa a fost că România a avut un guvern curajos, care și-a asumat răspunderea pe această lege, și astăzi avem o lege bună a educației.
Deci am făcut încercări numeroase să fim împreună în sprijinul românilor, dar ce nu puteți să-mi cereți, nu puteți să-mi cereți ca președintele să genereze un sistem care să protejeze parlamentarii de responsabilitate în fața legii. Asta nu puteți să-mi cereți și asta i-a supărat pe foarte mulți cel mai tare. Iar în ceea ce mă privește, vă garantez că atâta timp cât voi fi Președintele României, deci atâta timp cât voi fi, cu mine nu va reuși să facă nimeni niciun compromis din acest punct de vedere, fie că este parlamentar la putere sau parlamentar în opoziție, și asta pentru un motiv simplu: eu nu fac intervenții nici la procurori, nici la judecători, nici la polițiști. N-am făcut-o și nici n-am s-o fac.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.