Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 septembrie 2015
procedural · adoptat
Traian Constantin Igaș
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Traian Constantin Igaș:**
## Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Îmi permit să intervin și eu puțin la microfon, fără a intra în contradicție cu domnul senator Hașotti, puțin pe marginea acestei declarații privind modul de susținere în plenul Senatului a declarațiilor politice.
Noi avem acest drept prin regulament și avem acest drept, câștigat în momentul în care suntem aleși și validați în funcție, de a susține declarații politice. O spun în calitate de fost lider de grup în legislatura trecută când, de foarte multe ori, colegii doreau să vină să susțină declarații politice în plenul Senatului și sigur că timpul este limitat. Și, atunci, cum procedăm când nu toți cei care au intenția de a... sau toți cei care au intenția de a susține o declarație politică nu se încadrează în timpul pe care-l au la dispoziție grupurile parlamentare?
Și, atunci, este normal să preluați și în scris aceste declarații politice, pentru că, de foarte multe ori, ele nu pot fi amânate de la o săptămână la alta, pentru că se referă de foarte multe ori la un eveniment cu o dată foarte precisă și foarte bine stabilită.
Și aș mai sublinia un aspect: cine este în măsură să stabilească dacă declarația politică are o anumită greutate sau nu are o anumită greutate? Ar trebui să facem un filtru la nivelul Biroului permanent, la nivelul grupului parlamentar.
Deci nu vreau să intru în polemică cu absolut niciun coleg de aici din sală, cu niciun senator, dar cred că este dreptul nostru, al fiecăruia dintre noi, să susținem o declarație
politică dacă timpul ne permite, iar, dacă nu, acea declarație politică să se poată depune în scris. Iar referitor la conținutul acestei declarații politice, sigur că opinia publică, Senatul și cei care citesc pot pune în balanță dacă este o declarație politică adevărată sau nu.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.