Tudor Barbu

## **Domnul Tudor Barbu:**

Mulțumesc mult, domnule președinte al Senatului. Doamnelor și domnilor colegi,

Foarte puțini dintre noi, cei aflați în această sală, au trăit cu adevărat momentele Revoluției din decembrie 1989. Îmi asum ce spun și așa stau lucrurile, pentru că istoria, indiferent cât am vrea noi s-o coafăm, este una, chiar dacă, în mârșăvia lor, unii încearcă cu pixuri murdare s-o schimbe, după cum dictează un interes vremelnic. Dar trăitorii, măcar trăitorii acelor evenimente nu au dreptul să folosească cuvinte care depășesc bariera și se duc în fariseism și ieftină alocuțiune la microfonul Senatului.

În Televiziunea Română, în acele momente, nu-i nevoie să vă spun eu câți au murit, pentru că ei sunt înregistrați, nu sunt eu aici să vă spun câți au fost răniți grav, mutilați pe viață, pentru că ei sunt încă trăitori și pot depune singuri mărturie pentru ei.

Am venit doar să vă consum câteva minute, aducându-vă aminte celor care știți și spunându-vă celor care nu știți cum a fost ales Eroul Necunoscut al neamului românesc, Eroul Necunoscut la care, aproape pângăritor, merg unii și depun coroane de flori, fumând, vorbind la telefonul mobil și așteptând cu mare grabă să plece acasă cât mai repede. Vă spun pentru că am trăit clipele astea recent. Am depus coroane, în numele Senatului, în acel loc.

După marele război de întregire a neamului, a fost luat un copil – Amilcar Săndulescu se numea –, i s-a pus în față câte un coșciug de pe fiecare mare front al marelui război. În coșciug se aflau eroii necunoscuți ai neamului, soldați sau ofițeri căzuți la datorie, la Oituz, la Mărășești, la Nămoloasa, unde a avut patria nevoie de armele și trupurile lor. Și a fost

rugat să-și aleagă tatăl, tatăl căzut fiind pe front și negăsit nicicând. Și acest copil s-a dus și a pus mâna pe unul dintre coșciuge și a spus: „Acesta este tatăl meu”.

Acela este Eroul Necunoscut al neamului, care își doarme somnul veșnic în Parcul Libertății din Capitală.

De ce l-am invocat ca moment, ca pagină de istorie și ca evenimente triste în ultimii ani? Pentru că am văzut cum se degradează protocolul de depunere a coroanelor de flori la mormântul acestui simbol al neamului – zic eu – și am avut privilegiul să văd ce se întâmplă în Statele Unite la mormântul..., nu al Eroului Necunoscut, căci la ei se numește „Un erou știut doar de Dumnezeu”. Este pioșenie, este respect, 24 de ore din 24, timp de 365 de zile, cât are anul, sau 366 în an bisect. Acolo pioșenia este la ea acasă, respectul este la el acasă și acel loc al Americii este respectat, cinstit și pus acolo unde merită.

Am să închei spunând că foarte multe vorbe s-au spus, se spun și se vor spune în zilele acestea despre Revoluție, revoluționari, eroi. Noi am reușit... Și vă rog mult pentru 30 de secunde să vă imaginați un glonț care pleacă și ținta către care se duce.

Noi am reușit ca pe acest parcurs, care pare lung, dar este infim, să ducem jertfa, de multe ori inconștientă, a celor din decembrie 1989. Știu foarte bine o femeie care în Drumul Taberei a devenit erou al Revoluției, murind împușcată în spatele blocului, cu copilul – au murit și ea, și copilul –, au murit amândoi, neavând nicio treabă cu Revoluția română. Sunt eroi ai neamului. Da, sunt eroi, pentru că au murit în timpul evenimentelor din decembrie 1989.