Tudor Barbu

## **Domnul Tudor Barbu:**

Mulțumesc mult, domnule președinte de ședință.

Asasinarea unui copil și folosirea organelor lui în ceea ce se numește trafic de organe național sau internațional este o faptă penală de o gravitate fără margini.

Nu cu mult timp în urmă, despre un om, în România, s-a spus că, împreună cu soția lui, a tranșat copii și le-a folosit organele în trafic internațional de organe. E adevărat că a devenit Președintele Republicii.

Întrebare către colegii cu experiență în domeniu: care-i partea din civil unde familia cu pricina putea să se adreseze, care era articolul pe care-l puteau invoca și care era soluția dată de instanță? În civil!

Eu nu voi vota inițiativa, proiectul legislativ, pentru că am făcut foarte mulți ani de presă, știu exact ce înseamnă ca un politician să încerce, și de multe ori să reușească, să-ți pună genunchiul pe grumaz, ca ziarist, să nu cumva să denigrezi, să calomniezi sau așa mai departe. Ba chiar am lucrat într-o televiziune care s-a închis datorită sau din cauza, mai bine spus, unor așa-zise amenzi date de o instituție pe care vreau s-o aduc în discuție în plenul Senatului azi. Se numește Consiliul Național al Audiovizualului.

În mod normal, în înțelepciunea lui, Parlamentul a creat, având în vedere funcția, a creat și organul: se numește CNA. Numai că CNA-ul nostru este o bătaie de joc sinistră, sub control parlamentar, ce e drept, care nu face nimic din ce ar trebui să facă, pentru că nu ar fi trebuit să ajungem la propunerea doamnei senator Cristiana Anghel. Într-o țară normală, cu o instituție normală și cu un Parlament care își exercită dreptul de control asupra instituțiilor pe care, prin statut și prin legea de organizare, le controlează și cărora le stabilește, prin vot, conducerea, cum e cazul CNA, inițiativa doamnei senator nu ar fi trebuit să ajungă pe masa de lucru a Senatului sau a Camerei Deputaților, pentru că aveam deja organul abilitat care avea și pârghii și sisteme de analiză și de evaluare și așa mai departe. Noi ajungem să discutăm despre incriminarea în penal a calomniei sau a insultei.

Vin și întreb, și cu asta termin: ce facem, doamnelor și domnilor senatori, când, cu fonduri europene, se construiește o fabrică boboc – și nu fac..., să mă ierte colegul –, o bijuterie de fabrică, în Argeș, fabrică unde se produc, la nivel european, la calitate europeană, produse lactate? Credeți-mă, nici nu știu unde anume în Curtea de Argeș e fabrica, dar o știe toată România și a început s-o știe toată Europa. Se numește Brădet.

A venit un... hai să nu-i spun iresponsabil, că-i ministru, tehnocrat! A venit un domn și a spus că de acolo se trage E.coli. Efectul: fondurile europene s-au dus de râpă, fabrica e aproape închisă, e într-un faliment nedeclarat, sute de familii pe drumuri.

După aia, și-au dat seama că E.coli nu era de la fabrică. Numai că, în presă, nu greșeala acelui demnitar a fost cea care a declanșat, ci insistența cu care, deși li s-a spus oficial de către crescătorii de taurine, de către producătorii de lapte, de către fermieri, de către patronatul industriei alimentare..., deci toate autoritățile statului s-au dus și au spus acelei instituții de presă: „prietene, instituție de presă, nu! Ceea ce scrie la tine pe ecran nu este real! Ceea ce scrie la tine pe ecran falimentează o fabrică făcută pe bune în România, cu fonduri europene”. Și acea instituție de presă, nu contează care, a continuat.