Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 aprilie 2016
procedural · respins
Tudor Barbu
Discurs
## **Domnul Tudor Barbu:**
Mulțumesc mult, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor colegi,
Nu vreau să intru în polemică absolut deloc cu niciun coleg, dar să întrebi de la microfonul Senatului: „De ce 300?”... 300 pentru că așa a votat poporul!
E adevărat că poporul a fost tras într-una dintre cele mai cumplite capcane electorale din istoria postdecembristă. Acolo, la întrebare, putea fi: „Sunteți de acord cu 83 de parlamentari?” și era răspunsul: „Da”; putea: „Sunteți de acord să fie 18, adică 6 senatori și 12 deputați?”, „Da”. Aberant este exact ce spune colega Cristiana Anghel. Putea fi întrebarea: „Doriți ca numărul de parlamentari să fie zero?”; răspunsul era: „Da”.
Bun. Deci, domnule coleg, 300 pentru că așa a votat poporul.
Este foarte frumos să invoci Constituția României – și aici o să se supere Cristiana Anghel și sper să nu ceară drept la replică –, Cristiana, Constituția spune că tot ce zice, prin hotărâre, Curtea Constituțională este obligatoriu, se aplică de îndată și este obligatoriu tuturor.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.