Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 aprilie 2015
procedural · respins
Tudor Barbu
Discurs
## **Domnul Tudor Barbu:**
Mulțumesc mult, domnule președinte.
Este o inițiativă lăudabilă și probabil așteptată de foarte mulți dintre electorii tineri ai României aceea prin care o instituție uriașă, cum este Parlamentul României, își creează în mod serios, real, nepartinic și nepărtinitor un cont de rețea de socializare. Nu-i spun numele ca să nu-i facem reclamă, că nu au trecut pe la casieria Senatului.
În schimb – și nu vreau să intru nicidecum între cei doi distinși senatori, cu vastă experiență: domnul Dumitrescu și domnul Popa –, este vorba de un cont de socializare pe o rețea de socializare. Adică este, cum se cheamă, o încercare la limita aberantului ca Senatul să deschidă acest cont, cu pretenția că el este un cont de socializare. Nu. El este o oficină... este un oficios Facebook... Pardon, un oficios al Senatului în rețeaua de internet, în mediul virtual.
Stimați colegi,
Eu vă spun, după foarte mulți ani de presă, ce se va întâmpla dacă va fi prost gestionat. Și cu certitudine va fi prost gestionat, nu pentru că există rea-intenție, ci pentru că este o anomalie ca, într-o instituție a statului, în care există putere și opoziție, socializarea s-o facă un staff, adică o echipă care nu face parte – și-l susțin aici pe distinsul domn senator Dumitrescu – nici din opoziție, nici din putere. Că mi-e frică să cred că echipa de consilieri și de experți ai Senatului face parte din putere. Nu. Ei fac parte din mecanismul de bună funcționare al Senatului, numai că nu pot socializa dânșii în numele Senatului. Este o aberație. Una.
Doi. Ca să facem un cont pe o rețea de socializare doar ca să punem comunicate de presă și puncte de vedere ale președintelui sau ale Biroului permanent sau ale comisiilor, puncte de vedere, nu ne atingem scopul, acela de a deveni o instituție mai deschisă către dialog, către public, către electori și așa mai departe, cum bine a citit domnul senator Moga. Și termin prin a vă spune ce anume reprezintă pentru toate instituțiile mari ale statului – și aici mă refer la Administrația Prezidențială, Guvernul României, Parlamentul, iată acuma, DNA-ul și toate aceste instituții –, ce reprezintă un cont de acest gen. Pentru distinșii noștri colegi din presă reprezintă o sursă uriașă de subiecte. Adică contul care acum nu există în maniera pe care doriți s-o înființați sau s-o dezvoltați va reprezenta o sursă oficială de data aceasta, va fi citat: „Facebook – Senatul României”.
Vreau să vă rog să vă imaginați ce înseamnă să postezi din afară pe această sursă, numită Facebook al Senatului, o informație pe care tot tu o preiei, ca și cum ar fi de pe contul acela, dar nu pusă de tine, și o folosești în media.
Repet, trebuie gestionat foarte corect, pentru că este vorba de o agravare sau o îmbunătățire – depinde de ce face acea echipă cu Facebookul – a imaginii, deja greu încercată, a Senatului României.