Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 septembrie 2013
other · respins
Tudor Barbu
Discurs
## **Domnul Tudor Barbu:**
Vă mulțumesc mult, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Grupul parlamentar al Partidului Conservator este consecvent și în plen cu votul pe care l-a dat și în Biroul permanent pentru procedură de urgență, așa cum bine a invocat motivația domnul președinte Sârbu. A fost de conivență acest lucru în Biroul permanent și nu cred că în plen lucrurile ar avea un motiv să se schimbe, după ce președintele Grupului parlamentar al PSD, președintele Grupului parlamentar al PNL și conducerea Grupului parlamentar al Partidului Conservator și-au expus punctele de vedere, încă de săptămâna trecută, într-o conferință de presă, PC-ul și, acum câteva zile, premierul și astăzi domnul Crin Antonescu. Nu cred că are rost să tergiversăm, respectând proceduri și, vorba domnului Sârbu, să invităm toți experții, ca votul să fie majoritar negativ peste un timp foarte îndelungat.
Mai mult – și mi se pare un gest de colegialitate să vă informăm și pe dumneavoastră, colegii noștri –, am decis, la nivelul conducerii Partidului Conservator, în cadrul grupului senatorial, că noi vom cere, într-o procedură de maximă
urgență, evaluarea la nivel guvernamental a posibilității înființării unei companii naționale de exploatare a rezervelor miniere, pentru ca și locurile de muncă, pe care, în mod legic și logic, le doresc cei din zonă, dar și în interes național, să fie acoperite, reprezentate și puse în folosul milioanelor de români. Aurul de la Roșia Montană nu e al Apusenilor, e al tuturor românilor și cred că această idee ar putea fi evaluată și analizată la nivelul Senatului, al Camerei Deputaților și luată în considerație.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.