Tudor Mohora

## **Domnul Tudor Mohora:**

Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Încep prin exprimarea unui regret că, în cadrul plenului Camerei, discuțiile care au avut loc pe baza raportului subcomisiei de anchetă, practic, au fost excesiv politizate și departe de spiritul responsabil, aș spune eu, cu care toți cei cinci membri ai subcomisiei au acționat în derularea investigațiilor proprii.

Mă bucur că un deputat cu experiența domnului Márton Árpád, care mi se pare că este și membru al Comisiei pentru regulament, s-a repliat astăzi, văd, și ne dă dreptul nouă, Parlamentului, să exercităm controlul parlamentar și să facem anchete așa cum sunt înscrise în Regulamentul Camerei, pentru că, altfel, l-aș fi rugat să facă o propunere de modificare a regulamentului și să ne ia acest drept de a face control parlamentar și anchete proprii.

Stimați colegi,

Mai vreau să spun ceva legat de modul în care s-a inițiat această procedură, această anchetă. Sigur, aici e normal orgoliul Partidului România Mare să spună că a făcut formal gestul de a sesiza comisia.

Vreau să relev însă că unanimitatea cu care membrii comisiei au aprobat această anchetă a fost generată de o amplă dezbatere publică, ce a creat o presiune enormă, după părerea mea, asupra tuturor instituțiilor statului și de aceea am considerat cu toții necesar în cadrul comisiei să luăm în discuție și să facem ceea ce Parlamentul poate să facă. Și ce am făcut noi? În primul rând, am încercat să vedem dacă autoritățile statului, care sunt, potrivit legii, sub control parlamentar, autoritățile executive, și-au făcut datoria, și poate că cel mai semnificativ lucru de relevat în fața dumneavoastră — pentru că s-au spus foarte multe lucruri aici și încerc și eu să aduc unele în plus, să nu repet ceea ce s-a spus — este modul în care s-a făcut sau mai bine zis instituția către care s-a făcut notificarea de către cei care au dorit retrocedarea.

Păi vreau să vă spun că în 9 august 2005, această notificare s-a făcut către Ministerul Culturii și Cultelor, iar a doua, către Muzeul Bran, s-a făcut în 10 martie 2006. Ce s-a întâmplat între timp, vă puteți întreba. Păi, s-a întâmplat următorul lucru: Ministerul Culturii și Cultelor — și-mi pare rău că trebuie să spun că domnul Iorgulescu, ulterior, după ce au apărut primele semnale ale acestei subcomisii de anchetă, a spus că nu-și aduce aminte să fi discutat problema asta — a înaintat o notă Guvernului României și a propus că nu el, deși începuse niște tratative cu reprezentanții moștenitorilor, că nu el este cel îndrituit prin lege să opereze retrocedarea, ci conducerea Muzeului Bran.

În acest moment, casa de avocați care ne reclamă pe noi acum a dat în judecată Ministerul Culturii și Cultelor, spunând că, potrivit legii, Ministerul Culturii și Cultelor trebuie să procedeze la această retrocedare.

Sigur că au găsit o instanță de judecată, eu nu vreau să calific acest lucru, care să le dea dreptate și, de aceea, au întârziat un an de zile această acțiune de retrocedare. Ce acceptaseră — și aici e scandalul care a fost mult mediatizat în fața opiniei publice —, ce se întâmplase? Inițial, pe vechea Lege nr. 10, reprezentanții moștenitorilor, moștenitorii de fapt, acceptaseră o despăgubire din partea statului român de 25 de milioane de dolari, apoi a apărut Legea nr. 247 și au cerut-o în natură și, după aceea, s-au îndreptat spre consiliul județean ca să ceară 60 de milioane. Aici e scandalul, aici