Aș spune că, privită global, prezenta moțiune reflectă, în general, cu ceva scăpări, situația reală a furnizării serviciilor de sănătate din România.
Trecând peste micile probleme gramaticale, moțiunea suferă însă foarte mult din cauza slabei coerențe și a exagerărilor, lozincilor, rimelor, ironiilor slăbuțe și altele. Pare a fi scrisă în grabă, sub presiune, cu slabă consultanță medicală și total lipsită de vreo intenție constructivă. Aș da două exemple în acest sens, în special privitor la lozinci și coerență, și anume, primul exemplu: în prima pagină se spune că unul din cinci români moare cu zile, iar în pagina a patra se spune că decesele evitabile sunt 1/2 la bărbați și 1/3 la femei. Ei, nu, nu! Dacă din două decese afirmăm că unul era evitabil, înseamnă că trebuia să nu mai avem nicio problemă demografică la această oră, cu ceva servicii de sănătate în plus.
Pe de altă parte, se clamează cu mare pompă acel cod roșu lansat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) – eu aș fi pus pariu că OMS nu a spus așa ceva –, dar am avut curiozitatea să aprofundez de când am citit moțiunea. Nu există la OMS cod roșu și chestiunea lansată de distinsul nostru coleg, profesorul Astărăstoae, a fost dezmințită de ofițerii OMS și pentru Europa, și pentru centru.
Aș vrea să spun foarte clar, este departe de mine gândul de a susține că stăm bine la capitolul sănătate, dar, dacă avem o minimă obiectivitate, trebuie să recunoaștem că situația actuală este rezultatul guvernării din ultimii 30 de ani. Din anii ’80, au fost reduse drastic finanțarea și oportunitățile pentru sănătate și așa a cam rămas până astăzi.
În ceea ce privește haosul atât de cântat în moțiune, aș spune că acesta a fost inițiat și dezvoltat de reforma preconizată, inclusiv în titlu, de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Haideți să comparăm rezultatele după trei ani, 2006–2008, cu rezultatele celor opt luni ale guvernării actuale.
E drept, noi nu ne-am propus, de exemplu, să construim opt spitale regionale – fac abstracție de faptul că pentru asta s-au cheltuit și o grămadă de bani, fără nicio consecință – și nici nu ne-am propus 140 de centre noi de sănătate mintală, așa cum este stipulat în ordinul ministrului, nici nu am lansat vreun program național care a costat peste 300 de milioane de euro și care a dat ceva rezultate electorale, dar niciun fel de rezultat pentru sănătatea românilor, și, în același timp, aș spune că nici nu s-au acumulat acum o parte din acele datorii istorice de peste 800 de milioane care sunt plătite în prezent, în vremuri de criză. Și erau vremuri bune între anii 2006 și 2008.
Legea nr. 95/2006 și miile de ordine ale ministrului sănătății au înlocuit funcționarea firească a spitalelor cu o birocrație aberantă, care a inferiorizat instituțiile medicale – oricine poate fi manager, nemaivorbind de cuvântul „manager”, nu știu de ce „director” părea învechit, nici măcar nu se potrivește cu semnificația lui în limba engleză –, deci a inferiorizat instituțiile, a eliminat competența profesională, dar și grija pentru pacienți.
În legătură cu managerii, s-a discutat și astăzi ce s-a întâmplat cu descentralizarea, astfel încât au ajuns manageri tanchiști, popi și alte categorii. A existat posibilitatea ca oricine să poată deveni director de spital. Aceasta a fost introdusă ferm de Legea nr. 95/2006 și am criticat-o de nu știu câte ori.
Totul a fost strivit sub un munte de hârtii, în mai multe exemplare și cu cât mai multe semnături.
Trec mai departe la indicatorii de sănătate. Este un lucru știut de cei din domeniu și de cei interesați că ocupăm în Europa, în Comunitatea Europeană, ultimul loc la TBC, că avem poziții joase sau foarte joase la decese materne și mortalitate infantilă, că avem o speranță de viață destul de mică în comparație cu țările Comunității Europene.
Aș vrea însă să subliniez două lucruri.
Serviciile de sănătate sunt numai un factor care influențează toți acești indicatori. De exemplu, la speranța de viață, pe primele două locuri sunt Andorra și San Marino – munte, câțiva oameni, curățenie de când lumea –, dar, în același timp, Bosnia-Herțegovina și Albania sunt la același nivel cu Olanda, Germania, Austria și alte țări avansate, care au servicii de sănătate incomparabile sau incomparabil superioare celor din Albania sau Bosnia-Herțegovina.
Ei bine, dacă nu se pot pune pe seama sănătății, dar chiar să spunem că s-a stricat speranța de viață și altele și că s-a înmulțit TBC-ul din cauza Guvernului Boc, eu aș zice că este puțin aberant.
În aceeași direcție, avem _Euro Health Consumer Index_ , care clasifică România, în anul 2006, pe locul 25 din 27 de țări, în anul 2007 pe locul 26 tot din 27 de țări, iar în anul 2008 s-a extins indexul, suntem pe locul 32 din 33.
Norocul nostru că Bulgaria a fost consecventă și s-a așezat constant în urma noastră, nu ne-a lăsat să ajungem pe ultimul loc.
Or, acest indice se referă exact la populație, la cea umilită de guvernarea actuală, adică se referă la consumatorii de servicii de sănătate. Cum stăm cu această umilință în perioada de glorie 2006–2008?
De altfel, cu părere de rău și cu tot respectul, în această direcție, așa cum spunea și colegul de dinainte, trebuia o documentare ceva mai atentă, adică, până una-alta, rezultatele pe 2010 nu le avem la indicatori, deci toate aceste rezultate sunt din perioada când nu eram noi la Ministerul Sănătății.
## Situația spitalelor.
Cred că toată lumea recunoaște faptul că în actuala situație economică posibilitățile de investiții în spitale sunt foarte limitate. Oricum, plata creanțelor istorice reprezintă o realizare importantă pentru relansarea activității. Ministerul Sănătății a elaborat deja Strategia națională de raționalizare a spitalelor, care va da rezultate pe termen scurt și mediu.
Mergând mai departe la medicina primară, îndrăznesc să spun că reforma serviciilor de sănătate – s-a și afirmat aici –, într-adevăr, trebuie să înceapă cu reforma serviciilor primare de sănătate, dar la noi s-a oprit la acest nivel și în această zonă au fost și unele neconcordanțe de la început.
Este evident că în această organizare, în această reformă, medicii de familie au ieșit de sub orice formă de control tehnic. Ei sunt interesați doar de numărul de pacienți și de contractul cu CNSAS. Relația cu pacienții nu intră în nicio preocupare a niciunui organism. În această direcție a fost eliminată competența și eu mă întreb dacă cineva poate crede că un medic poate să acopere, să poarte de grijă, dacă vreți, la 2.000, 3.000, 4.000, 5.000 de pacienți.
Păi aici a dus plata _per capita_ și această posibilitate de a avea câți pacienți poți să aduni, dar cu stabilirea unui număr minim, ceea ce elimină competiția, foarte importantă într-o profesie liberală. Se leagă cumva și cu migrația, dacă vreți.
La ora aceasta, un medic poate să aibă 5.000 de pacienți, iar altul, care n-a adunat decât 500, nu poate să încheie contract cu CNSAS, pentru că are prea puțini pacienți și nu poate să intre în această competiție.
În final, pentru că nu vreau să ocup timpul dumneavoastră, m-aș referi la două subiecte sensibile. În legătură cu migrația medicilor, sigur, trecând peste reducerea salariilor, care a fost dezbătută și răsdezbătută și care a creat nemulțumiri justificate la o mare parte din populație și la toți salariații bugetari, nivelul de salarizare al personalului medical nu aparține nicidecum actualului Guvern. Acest nivel provine tot din anii ’80. Unii dintre dumneavoastră, mai în vârstă, și-aduc aminte că apărea câte o pagină de ziar cu salarizarea, care zicea: „Capitolul I – Industria grea, siderurgică, prelucrătoare...” La capitolul 15 se zicea: „Învățământ, sănătate, cultură”. Așa erau stabilite salariile, importanța domeniului etc.
Îmi pare foarte rău, toată lumea a clamat „sănătatea și educația – priorități naționale”, dar ele au rămas pe locul 15, în acești 20 de ani după ’90, și la preocupări, și la finanțare, și la salarizare.
Fără să generalizez, bineînțeles, haideți să fim oameni serioși și să recunoaștem că motivația de bază a plecării în străinătate este cea economică. Mi-a arătat contractul o asistentă de la spitalul de unde provin. A plecat la Londra și a venit cu contractul. 2.276 de lire pe lună unei asistente medicale, plecată din România de 3 luni. Este insolubilă problema pentru noi. Nu ne putem gândi la un asemenea nivel de salarizare. Asta nu înseamnă că n-avem foarte multe de făcut în sănătate, inclusiv privind situația medicilor.
Referitor la nefericitul accident de la Maternitatea Giulești, care, din păcate, a devenit în multe locuri cauză politică, achizițiile – știm cu toții, cei care am avut de-a face cu această chestiune – la orice fel de spitale, bineînțeles, și în alte domenii – mă refer la spitale acum – trebuie să se închine rigid la chipul cioplit format din miturile „licitație și prețul cel mai mic”, fără niciun fel de flexibilitate.
Există zone de siguranță, zone speciale. Ei bine, aceasta înseamnă și medicamente, și dotări, și instalații, și mobilier, și orice fel de achiziție, da? Și atunci, aceasta se aplică și la cumpărat incubatoare și la făcut instalația electrică. Consecințele sunt pe măsura prețului. Din păcate, multă marfă, atunci când este prezentată sau atunci când se face oferta de licitație... Caietul de sarcini are două capitole: unu, calitate – eu am un exemplu tradițional: hârtia de xerox, cât e de albă, cât e de groasă, cât e de fină și așa mai departe și, dedesubt, preț. În domeniul medical, de la medicamente până la incubatoare, e ca la roșii și alte legume din piață, deși ele sunt deosebit de importante în acțiunea lor.
## Stimați colegi,
Moțiunea dezbătută susține că Guvernul actual a reușit în 8 luni să distrugă sau, în fine, să defecteze serios minunatul nostru sistem de sănătate existent în anii 2008–2009. Aceasta da putere, eventual, dictatură, numai că nu știu cine poate crede așa ceva.
Așa cum am spus și în alte dăți, eu nu acuz persoane sau instituții, acuz situații și susțin că împreună putem și trebuie să găsim soluții pentru rezolvarea acestor probleme. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.