Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 decembrie 2017
Informare · retras
Tudor Vlad Benga
Discurs
## **Domnul Tudor Vlad Benga:**
Acum, realitatea este că este un pic bizar să discutăm _post-factum_ și politicos, după ce o serie de propuneri ale noastre au fost ținute cu lunile în Comisia pentru regulament, după ce am asistat la abuzuri ale domnului Nicolicea în primirea de amendamente.
Știți, politica, așa, poate să fie teribil de disonantă. Sunt lucruri de maximum bun-simț. Acolo, de exemplu, să avem convocarea comisiei cu două zile înainte.
După cum știți, ultima dată când ați dinamitat toată ideea de parlamentarism, miercurea trecută, ședința comisiei, convocată de domnul Nicolicea, a venit prin SMS la 9 seara, pentru toată fușăreala aceea de a doua zi, dimineața.
Ce voiam să vă spun este următorul lucru: mai devreme sau mai târziu, bumerangurile acestea pe care le-ați aruncat se vor întoarce împotriva dumneavoastră. Nimeni nu este la putere și cu majoritatea pe viață, deși știu foarte clar că mulți dintre dumneavoastră, cu tovarășul Nicolicea în frunte, vă doriți lucrul acesta. Nimeni nu v-a contestat de-a lungul acestei legislaturi dreptul de a lua decizii, dat fiind că aveți majoritate. Ceea ce însă v-am contestat și noi aici, în Parlament, și vă contestă milioane de oameni în stradă este dreptul de a trece cu buldozerul peste orice regulă pentru a vă impune acele decizii.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.