Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 mai 2018
procedural · adoptat
Tudorel Toader
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 14–19 mai a.c.
Discurs
## **Domnul Tudorel Toader:**
## Domnule președinte,
Vă rog să-mi permiteți să închei cu fraza prin care am început.
Am asistat la o dezbatere eminamente politică, pe o temă juridică și fără argumente specifice domeniului. De ce spun aceasta?
Am fost întrebat dacă este necesară modificarea legilor corupției. Da. Răspunsul este că societatea evoluează pe toate dimensiunile ei, că legislația, dacă nu preîntâmpină, trebuie măcar să remedieze și pentru că ultimii ani ne-au arătat faptul că modul în care legislația privind corupția a fost pusă în aplicare a generat foarte multe erori judiciare, să nu vorbesc de numărul crescând de achitări, să nu dau exemplul celei mai răsunătoare și recente achitări, când o distinsă personalitate a dreptului a fost ținută 7 ani de zile în proceduri judiciare, după care a fost achitată. Frământările, timpul și, mă rog, toate acele inconveniente care au survenit nu i le mai întoarce nimeni, indiferent de achitare, indiferent de despăgubire.
Prin urmare legislația trebuie să țină pasul cu fenomenul infracțional, pe de o parte, precum și cu standardele de protecție, de garantare a drepturilor și libertăților fundamentale.
## Domnule președinte,
În intervențiile publice pe care le-am mai avut am făcut și fac următorul apel: fiecare să ne cunoaștem competențele, fiecare să ne respectăm competențele pe care le avem. Raportat la această afirmație, răspund la următoarea întrebare: de ce ministrul justiției nu sesizează Comisia de la Veneția? Sigur că eu sunt membru în Comisia de la Veneția de patru ani de zile, dar vă îndemn, dacă n-ați pus întrebarea doar așa, de dragul presei, să verificați competențele de sesizare a Comisiei de la Veneția. Dacă n-aveți răgazul să verificați competențele, vă îndemn să vă aduceți aminte de faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție s-a adresat ea Comisiei de la Veneția și Comisia i-a spus: „Mulțumesc. Nu sunteți subiect de sezină, n-aveți dreptul să ne puneți, să ne solicitați avizul.”
Răspund întrebării: la acest moment, ministrul justiției n-are dreptul să... legal, procedural... să sesizeze Comisia de la Veneția.
Am fost întrebat următorul lucru: dacă am propus revocarea procurorului-șef la DNA, de ce nu propun și revocarea domnului Florin Iordache? Întrebarea, sigur, este cu răspuns pentru cei care nu știu următorul lucru: că, potrivit art. 132, procurorii își desfășoară..., din Constituție, procurorii își desfășoară activitatea sub autoritatea ministrului justiției,
dar în Constituție nu este niciun articol care să spună că parlamentarii își desfășoară activitatea sub autoritatea ministrului justiției.
A fost criticată în mai multe rânduri înființarea secției speciale. S-a spus deja, am afirmat și eu, știți și dumneavoastră. Nu se schimbă decât competențele, în realitate, nimic altceva, pentru că și astăzi avem procurori la Direcția Națională Anticorupție care urmăresc penal eventualele fapte comise de magistrați. Prin urmare, secția se duce la Ministerul Public... secția se duce la Ministerul Public, Curtea Constituțională a considerat ca fiind constituțională schimbarea secției de la DNA la Ministerul Public. Până la urmă, se respectă un principiu care spune că nimeni nu-i deasupra legii și, că ești magistrat sau altă demnitate sau nu, te anchetează procurorul competent.