Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 iulie 2000
procedural · respins
Ulm Nicolae Spineanu
Discurs
## **Domnul Ulm Nicolae Spineanu:**
Ba da, domnule coleg. Vã rog sã citiþi în regulament, de la art. 78, 79, 80, 81, 82, unde spune: ”Prin luãrile de cuvânt pot fi fãcute amendamente privind probleme de redactare sau care nu aduc atingere fondului problemei discutateÒ. Este vorba de ultimul alineat din art. 82. ”Discutarea începe cu amendamentele. În cursul dezbaterilor, senatorii, Guvernul pot propune amendamente scriseÒ, Ñ deci _po_ t Ñ”intervenite în urma executãrii textului, dacã sunt altele decât au fost în comisieÒ. Dar, pentru a fasona, dacã vreþi, ºi a da o mai bunã preciziune, nu cred cã trebuie sã respingem orice exprimare.
Consult iniþiatorulÉ ºi acum începem cu art. 1 alin. 1. Mi-am însuºit acea observaþie. Am crezut cã dezbaterile care au fost în comisii, deci reformulãrile pe cele trei alineate sunt puse la punct, dar constat cã sala iar vrea sã înfrângã punctul de vedere al comisiei de specialitate, la care fiecare grup este reprezentat. Eu aici nu pot accepta, pentru cã acolo trebuie sã fie ºi punctul de vedere al grupului, nu numai al persoanei, iar legea trebuie fãcutã dincolo de interesele fiecãruia, dacã este s-o spun pe româneºte. Are foarte multe implicaþii de naturã istoricã, de accea trebuie sã fim foarte atenþi.
Deci domnule secretar de stat, aveþi cuvântul ºi, vã rog, pe alineatul 1, cã o vom lua cuÉ
## **Domnul Flavius Antoniu Baias Ñ** _secretar de stat în_
## _Ministerul Justiþiei_ **:**
## **Domnul Virgil Popa**
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.