Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 mai 2001
other · respins
Valentin Dinescu
Discurs
## **Domnul Valentin Dinescu:**
## Mulþumesc, domnule preºedinte.
## Doamnelor ºi domnilor senatori,
Am amânat cu o sãptãmânã aceastã declaraþie politicã din dorinþa ca, intrând în posesia stenogramei ºedinþei comune din 12 aprilie 2001 a celor douã Camere, sã elimin orice subiectivism sau interpretare eronatã a modului în care au decurs lucrurile.
Istoria îºi are întotdeauna coordonate ºi adevãrurile ei. Oricâtã toleranþã, bunãvoinþã sau ospitalitate au manifestat românii faþã de maghiari, bunãvoinþa n-a fost întotdeauna reciprocã. Ideea unei false superioritãþi i-a îndemnat uneori pe unguri sã foloseascã cele mai crude atitudini în relaþiile cu românii. ”Între ei ºi noi sabia va decide!Ò a spus Kossuth.
În perioada odiosului Diktat de la Viena ocupanþii au dovedit mult zel în aplicarea unui program de segregare
a românilor din Ardealul de nord. Amintesc ºi tristul text scris de Dadai Lor‡ndt (DŸcs— Csaba) din binecunoscuta broºurã numitã ”Nincs Kegyelem Ñ ”Fãrã îndurareÒ, un veritabil îndrumar al urii ºi genocidului. Citez: ”Voi extermina pe toþi românii pe care îi voi întâlni în calea mea. Nu voi avea îndurare, nici milã pentru valahi, voi da foc satelor valahe. Voi trece prin sabie întreaga populaþie, voi otrãvi fântânile ºi le voi omorî copiii în faºã, voi extermina ºi sãmânþa acestui neam netrebnic ºi tâlhãresc, nu va fi milã pentru nimeni!Ò
Ce a urmat ºtim bine din neuitarea istoriei: Ip, Trãznea, Moisei ºi alte localitãþi transilvane unde crima, violul, schingiuirea, jaful au fost politicã de stat.
Veþi spune unii dintre dumneavoastrã cã a fost istorie. Dureroasã ºi nedreaptã, dar istorie, la timpul trecut. ”Iertãm, dar nu uitãmÒ, spune un proverb românesc. De ce sã ne întoarcem la atitudini exclusiviste?
Concret, este vorba despre discursul rostit de domnul M‡rko BŽla în plenul celor douã Camere cu ocazia votãrii Legii bugetului de stat pe anul 2001. Citez: ”Suprimarea a tot ce reprezentaþi dumneavoastrã în Parlamentul RomânieiÒ, dumneavoastrã însemnând domnul senator Corneliu Vadim Tudor. ªi, ca domnul Mark— BŽla sã fie sigur cã n-a uitat s-o spunã, se mai scapã o datã, citez: ”... ºi, repet încã o datã, la suprimarea a tot ceea ce reprezentaþi dumneavostrãÒ. Am încheiat citatul.
În numele meu ºi al celor peste 3 milioane de români care l-au votat pe domnul Corneliu Vadim Tudor, în numele dreptului nostru sacru vã invit, doamnelor ºi domnilor senatori, sã luaþi aminte! Istoria nu face paºi înapoi. Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.