Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 mai 2008
Informare · informare
Valer Dorneanu
Discurs
## **Domnul Valer Dorneanu:**
## Doamnelor și domnilor deputați,
V-aș ruga să vă ocupați locurile și să-mi permiteți să declar deschise lucrările ședinței de astăzi a Camerei Deputaților, anunțându-vă că din totalul celor 329 de deputați
și-au înregistrat prezența la lucrări un număr de 182, absenți fiind 147, din care 66 participă la alte acțiuni parlamentare.
Dați-mi voie să-mi îndeplinesc obligația regulamentară de început de a vă informa, potrivit prevederilor art. 94 din Regulamentul Camerei, cu privire la documentele care v-au fost distribuite în casetele dumneavoastră.
În primul rând, ordinea de zi pentru ziua de luni și ziua de marți, 12 și 13 mai, programul de lucru pentru perioada 12—17 mai 2008, informarea cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Camera Deputaților și care urmează să fie avizate de comisiile permanente, lista rapoartelor depuse în perioada 5—12 mai 2008 de comisiile permanente. De asemenea, sumarul privind conținutul fiecărui Monitor Oficial al României, Partea I.
## Stimați colegi,
După cum știți, recent, Statul Israel a sărbătorit 60 de ani de la întemeiere și v-aș propune ca noi, Camera Deputaților, să adoptăm o declarație cu privire la acest eveniment, și îmi face plăcere să vă anunț că această declarație o vom face în prezența domnului ambasador David Oren, prezent în sală alături de președintele Camerei Deputaților, domnul Bogdan Olteanu, și vă rugăm să-l salutați pe distinsul nostru oaspete.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.