Monitorul Oficial·Partea II·23 septembrie 2004
other · adoptat
Valer Dorneanu
Proiectul Legii privind fondurile de pensii administrate privat (Restituit comisiei.) 29–30
Discurs
## **Domnul Valer Dorneanu:**
## Stima˛i colegi,
Dac„ abord„m problema strict regulamentar, sigur c„ putem s„ d„m dreptate colegilor no∫tri, domnului Nicol„escu, domnului Ha∫otti ∫i doamnei Iv„nescu, care dorea s„ ia cuv‚ntul. V„ semnalez Óns„ faptul c„, adopt‚nd solu˛ia de la punctul 32, implicit trebuie s„ oper„m modificarea la acel text legat organic de cel„lalt, pentru c„, altminteri, legea ar pleca cu o contradic˛ie flagrant„.
De aceea, Ón scopul punerii Ón aplicare corect„ a legii ∫i Ón scopul de a adopta o lege f„r„ contradic˛ii, v„ propun s„ adopt„m cele dou„ solu˛ii care deja au fost votate de c„tre Senat. Este o lege foarte important„, consiliile locale au intrat Ón func˛iune, cu o componen˛„ aproape egal„ din cei doi poli polariza˛i, ca s„ repet, ai spectrului politic. S„ d„m satisfac˛ie presei prin aceste repeti˛ii care ne pun pe noi Óntr-o lumin„, dar se bucur„ ei.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.