Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 octombrie 2004
other · adoptat
Valer Dorneanu
Discurs
## **Domnul Valer Dorneanu:**
## Stima˛i colegi deputa˛i ∫i senatori,
De∫i sunte˛i pu˛ini, importan˛a momentului ∫i importan˛a institu˛iei pe care am validat-o acum Óntr-o nou„ conducere m„ oblig„ s„ fac c‚teva sublinieri.
Doresc ca, Ón numele dumneavoastr„, s„ felicit sincer noua echip„, pe profesorul universitar dr. Mugur Is„rescu, pe profesorul universitar dr. Florin Georgescu, pe domnii vicepre∫edin˛i, pe domnii membri ai Consiliului de administra˛ie, oameni cu o valoare ∫tiin˛ific„, profesional„ excep˛ional„, oameni care au probat, Ón tot ce au f„cut p‚n„ acum, grija fa˛„ de leul rom‚nesc, fa˛„ de mersul economiei ∫i sunt cu o recunoscut„ valoare interna˛ional„.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 127/7.X.2004 Le doresc ca, prin tot ceea ce fac, s„ produc„ prin venele ∫i arterele economiei na˛ionale s‚nge mult ∫i proasp„t. Le doresc s„ aduc„ c‚t mai cur‚nd pe pia˛„ leul greu, puternic ∫i compatibil cu euro, ∫i le doresc, mai ales, s„ p„streze acel echilibru, acea echidistan˛„ ∫tiin˛ific„ fa˛„ de orice Óncercare a politicului sau a Executivului de a schimba mersul exact al leului, echilibrul lui. Le doresc mult succes ∫i Ómi Óng„dui s„ adaug ∫i bucuria mea personal„ acestui moment, pentru c„ Ói pre˛uiesc foarte mult pe cei care se constituie acum Ón Consiliul de administra˛ie.
™i acum dau cuv‚ntul domnului Mugur Is„rescu, guvernatorul B„ncii Na˛ionale a Rom‚niei.
## **Domnul Mugur Is„rescu** — _guvernatorul B„ncii Na˛ionale a Rom‚niei_ **:**
Domnule pre∫edinte al Camerei Deputa˛ilor, Doamnelor ∫i domnilor senatori, Doamnelor ∫i domnilor deputa˛i,
Prin votul corpului legiuitor i-a fost dat B„ncii Na˛ionale un nou consiliu de administra˛ie. Mul˛umesc Parlamentului Rom‚niei pentru mandatul Óncredin˛at. Mul˛umesc celor care ne-au sus˛inut ∫i ne-au acordat Óncredere.
Hot„r‚rea Parlamentului marcheaz„ Óncheierea mandatului consiliului de administra˛ie desemnat Ón 1998. Obiectivele pentru cei ∫ase ani care au trecut de atunci ne-au cerut nou„, celor din consiliul de administra˛ie, Óntregii echipe a B„ncii Na˛ionale a Rom‚niei, str„danii sus˛inute, profesionalism, hot„r‚re Ón ac˛iune. V„ rog, a∫adar, s„-mi Óng„dui˛i s„ le mul˛umesc pentru activitatea lor colegilor din actualul Consiliu de administra˛ie al B„ncii Na˛ionale a Rom‚niei, celor de care ne desp„r˛im, decanului nostru de v‚rst„, domnului academician Constantin Ionete, membru al Consiliului din 1991, domnului Emil Ghizari, prim-viceguvernator din 1991, domnului Mihai Bogza, viceguvernator din 1998, domnului profesor Nicolae Dardac ∫i domnului Nicu∫or Ruiu, membri ai Consiliului de administra˛ie din 1998. Le urez succes ∫i noi Ómpliniri!
Noul consiliu de administra˛ie are Ón fa˛„ o r„spundere imens„. Sunt convins c„ Ómpreun„, cei care continu„m ∫i cei nou-veni˛i, vom alc„tui o echip„ unit„ ∫i performant„.
Anii ce vin vor avea Ónc„rc„tura exigen˛elor legate de integrarea Ón Uniunea European„. Chiar dac„ obiectivele noastre vor fi mai restr‚nse ca num„r, ele nu vor fi mai u∫oare. Este Óns„ cert c„ auspiciile sub care plec„m acum la drum sunt mai bune.