Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 februarie 2013
other · Trimis la votul final
Valeriu Ștefan Zgonea
Aprobarea componenței Comitetului Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare
Discurs
## **Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:**
Dați-mi voie să vă explic de aici. Am vrut să iau cuvântul după modificarea aceasta.
Noi am avut, în ultimii 7 ani de zile, de când suntem membri ai Uniunii Europene, o lege constituită înainte de a intra în Uniunea Europeană, în urma căreia am fost crucificați, înjurați, călcați în picioare de MCV și de către opinia publică.
Ba mai mult, am stabilit în interiorul nostru, al Parlamentului, proceduri parlamentare în regulamentele celor două Camere în care Agenția Națională de Integritate, pe care nu am inventat-o eu... Acolo am stabilit că un act administrativ poate să te facă să decazi, cu hotărârea Parlamentului, din calitatea de deputat, dacă ești incompatibil. Pentru că nici Constituția nu spune ca incompatibilitatea să fie stabilită printr-o hotărâre judecătorească.
Am consultat toți colegii care sunt fie membri PSD, fie foști membri PSD și sunt constituționaliști. Și au spus: „Da, aceasta este procedura.”
La Înalta Curte de Casație și Justiție, scorul ANI – Parlamentul României este 2 – 0. Nu că noi n-am vrea, ci pentru că nu există niciodată voință politică să discutăm două chestiuni simple.
De ce nu definim conflictul de interese în cazul deputaților și senatorilor și de ce nu avem un dialog constant cu Comisia Europeană și Agenția Națională de Integritate, ca să facem o lege așa cum spunem? Când facem un text care să fie într-o procedură normală, care să ne permită și nouă să nu fim puși la colț – de ce ai pălărie, de ce n-ai pălărie, de ce ai țigară, de ce n-ai țigară –, de fiecare dată venim la microfon și devenim un corp opac împotrivă și de aceea presa și opinia publică ne calcă în picioare, iar Comisia Europeană ne face un raport.
Primul raport în care nu este călcat în picioare Parlamentul este acest raport, pentru că ne-am dus și am vorbit cu ei și le-am explicat lucruri pe care nu le știau, care au fost manipulate de alți români și în care este foarte simplu
ca 588 de români să fie călcați în picioare și să se spună că au superimunitate.
Uitați-vă că președintele statului, care are un corp de juriști foarte buni, nu a trimis legea înapoi că avem superimunitate. A înțeles procedurile. A scris trei chestiuni care sunt de virgule și pe care noi am omis să le scriem.
Acest text pe care-l dezbatem astăzi era în textul inițial. Nu avem cum să facem trimitere într-o lege specială la Codul de procedură penală pe care l-am votat.
Da, domnul Máté are dreptate și sunt de acord cu el, dar unde a fost voința politică a guvernării de atunci, să scoatem textul acela prin care jumătate din parlamentarii care au fost realeși, pentru că au o relație cu cei care sunt angajații lor, puteau să fie în conflict de interese?
În statutul nostru, pentru prima dată, până și presa a înțeles că este o diferență foarte clară între conflict de interese și incompatibilitate. Nu se mai face acest amestec.