Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 octombrie 2012
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Valeriu Ștefan Zgonea
Discurs
## **Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:**
Domnule Toader, nu a avut domnul Neacșu nicio astfel de propunere. Eu l-am întrebat pe domnul Máté dacă rămâne poziția, care este poziția, pentru că nu am fost atent eu personal. Și a spus: poziția 4, și așa a fost, n-a făcut nicio propunere domnul Neacșu. Îmi cer scuze, sunteți în alt film, nu este filmul zilei de astăzi.
Acum, a fost o propunere din partea domnului deputat Máté, liderul Grupului parlamentar, pentru schimbarea unui punct pe ordinea de zi, iar aceea a fost respinsă.
Domnul deputat Márton Árpád Francisc a cerut, în numele Grupului parlamentar al PDL, scoaterea proiectului de hotărâre pentru un lucru care nu este scris în regulament, că secretarul general și secretariatul general greșesc scriind că a fost distribuit pe 22.10.2012. El a fost distribuit conform procedurii, atunci când a fost făcut raportul. Biroul permanent a aprobat azi introducerea pe ordinea de zi, și de aceea vedeți ceea ce este scris aici, o să am eu o discuție cu domnul secretar general, să scrie de acum înainte când a fost distribuit. Că, dacă vă uitați la următoarea, moțiunea spune că se dezbate marți, nu spune când a fost distribuit documentul pe procedură, dar mergem mai departe.
Domnule Árpád, la sfârșit, că nu vă dau acum cuvântul, vă dau cum scrie procedura. Eu supun la vot cererea domnului, cererea Grupului parlamentar al UDMR de a scoate punctul 3 de pe ordinea de zi. Ar fi foarte bine măcar să știm de ce o să avem un raport negativ, Parlamentul, la sfârșitul lunii decembrie.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.