Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 iunie 2013
other · respins
Valeriu Ștefan Zgonea
Aprobarea suplimentării ordinii de zi
Discurs
## **Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:**
## Domnule Voicu,
## Domnule deputat,
Domnul Iulian Iancu, vă rog frumos să luați loc în bănci. Și pe domnul Popa îl rog frumos să ia loc în bancă.
Doamnelor și domnilor deputați,
Domnule ministru de externe,
Distinși reprezentanți ai corpului diplomatic,
## Stimați invitați,
Continuăm lucrările de azi ale Camerei Deputaților cu ședința consacrată vizitei în România a Excelenței Sale, domnul Cemil Çiçek, președintele Marii Adunări Naționale a Republicii Turcia, cu ocazia vizitei oficiale pe care Domnia Sa o efectuează în România.
Suntem deosebit de încântați să îl avem ca oaspete, mai ales în acest an – în acest an aniversăm 135 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între cele două state, România și Turcia.
Această acțiune se înscrie pe linia relațiilor excelente dintre țările noastre în cadrul parteneriatului strategic, relații care au cunoscut în ultimii ani o dezvoltare dinamică, prin creșterea dialogului politic și a cooperării economice.
Doamnelor și domnilor,
Vă reamintesc că Turcia este principalul partener comercial al României din afara Uniunii Europene și din cadrul statelor membre ale Organizației Cooperării Economice a Mării Negre.
Ne dorim continuarea acestei colaborări și ne propunem ca schimburile economice să atingă 10 miliarde de dolari.
În acest context, dialogul parlamentar bilateral este o componentă a efortului nostru de a promova interese comune atât ale părții române, cât și ale părții turce în multiple domenii.
În prezent, cooperarea parlamentară reprezintă unul dintre factorii cei mai importanți care contribuie la stabilitatea politică internațională, la susținerea dezvoltării economice și a eficienței procesului democratic.
Prezența domnului președinte Cemil Çiçek în forul legislativ al României subliniază încă o dată rolul parlamentelor naționale în promovarea cooperării pe plan internațional, iar misiunea care ne revine nouă, tuturor deputaților, parlamentarilor, este aceea de a contribui la diversificarea colaborării dintre țările noastre și a legăturii dintre cetățenii pe care-i reprezentăm.
De asemenea, doamnelor și domnilor, cooperarea interparlamentară a dobândit noi valențe în contextul negocierilor de aderare a Turciei la Uniunea Europeană.
România a fost, este și va fi un susținător puternic – și sprijin acest demers – și avem convingerea că Turcia va avea o contribuție pozitivă la consolidarea proiectului european.
Stimate domnule președinte,
Am toată convingerea că vizita dumneavoastră în România va constitui un moment de referință pentru continuarea bunei cooperări dintre Camera Deputaților și Marea Adunare Națională a Republicii Turcia.
Cu sprijinul diplomației parlamentare, ca modalitate de dezvoltare a raporturilor româno-turce în ansamblul lor, cele două state vor prospera.