Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 decembrie 2013
other
Mircea Nicu Toader
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Știți foarte bine, acel alineat prevedea că ordonatorii principali de credite pot să finanțeze numai ceea ce este prevăzut în buget. Noi am făcut un amendament și spunem că pentru cei care sunt în contracte de execuție cu termene, ordonatorii principali de credite trebuie să asigure finanțarea pentru ele, fiindcă, altfel, poate să dureze un contract în execuție ani de zile și se creează și mai multe arierate. Și vă rog să fiți de acord cu el. În aceste condiții, putem fi siguri că vor fi și finanțări pentru execuția lucrărilor, n-o să rămână _sine die_ , ani de zile.
Textul înseamnă așa: „Ordonatorii principali de credite de la bugetul de stat sunt obligați să asigure finanțarea contractelor de execuție a lucrărilor în derulare, conform graficelor de execuție stabilite prin contract.”
Știți că acolo sunt și penalități dacă nu se execută în termen.
Întrebarea este: cine le va plăti?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.