Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 februarie 2013
other · Trimis la votul final
Valeriu Ștefan Zgonea
Aprobarea componenței Comitetului Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare
Discurs
## **Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:**
Vă rog frumos să-i tăiați microfonul domnului senator.
Vă reamintesc – pentru cei care chiulesc de la Biroul permanent sau se joacă pe internet ori dau SMS-uri în timpul ședințelor Birourilor permanente reunite – că liderii grupurilor parlamentare au decis în ședința de ieri a Birourilor permanente – nu eu și nici domnul președinte Antonescu – această procedură și au stabilit că, imediat după încheierea ședinței Birourilor permanente, se întâlnesc într-un birou. Unii au vrut să rămână în Biroul permanent reunit din sala respectivă, alții au zis să meargă la mine în birou.
Nu am stat cu ei, nu știu despre ce este vorba, este o decizie a lor. Dacă 6 din cei 8 sau 10 din cei 12 lideri de grupuri parlamentare s-au pus de acord și au stabilit această chestiune la cererea Ministerului Afacerilor Externe, pe care o aveți în mapă toți liderii grupurilor parlamentare, dar nu vreți să citiți..., în funcție de cum vrem să ieșim la tribună.
Vă rog frumos, nu este vina președintelui Camerei Deputaților.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.