Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 septembrie 2009
Informare · informare
Varujan Pambuccian
Discurs
## **Domnul Varujan Pambuccian:**
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Trebuie să vă mărturisesc că sunt pus într-o situație destul de ingrată. Avem o promisiune făcută, cea de susținere a Guvernului, pe care o vom respecta, adică nu vom vota moțiunea, dar, în același timp, credem că este un moment în care putem face bilanțul eșecului unui număr de măsuri care s-au adunat până acum. Și vom face și lucrul acesta.
Încă din ianuarie, vorbeam despre faptul că noi credem că sunt două lucruri care trebuie făcute simultan — unul care ține de restructurarea cheltuielilor și unul care ține de mărirea veniturilor — și spuneam că, într-o lume care intră în depresie economică, o țară mică, cu o economie slabă, ca România, poate avea, își poate permite să ia măsuri care să-i asigure creștere economică.
Lucrurile nu s-au întâmplat așa. În loc să asistăm la o relaxare a fiscalității, care ne-ar fi adus într-o situație avantajoasă în raport cu țările care n-aveau încotro și trebuiau să ia alte tipuri de măsuri — țările mari, care au intrat primele în depresie —, am asistat la o creștere a ei.
Mai mult, am asistat la revenirea Fondului Monetar Internațional. Eu nu cred că există, în ultimii 30—40 de ani, de când Fondul Monetar Internațional s-a abătut de la menirea lui inițială, cea trasată în înțelegerea de la Bretton Woods, și a început să devină un soi de consultant cu aceeași carte în mână al oricărui stat, indiferent de cum arată în mod specific statul respectiv, eu nu cred că cineva poate veni cu o poveste de succes rezultată din ingerința Fondului Monetar Internațional. Și mă întreb de ce nimeni nu-și pune problema dacă e cumva greșită cartea pe care o ține Fondul Monetar Internațional în mână.
Rezultatul, pentru noi, va fi unul, din păcate, pe termen lung și va încetini numai prin această măsură orice viitoare creștere economică.
Faptul că administrația nu se restructurează și bani din ce în ce mai puțini se împart la același număr de oameni, în aceleași structuri, ducând la venituri din ce în ce mai mici către acești oameni, nu va face decât să creeze frustrări tuturor celor din sistemul bugetar și nu va face cu nimic acest mecanism mai eficient.
România va avea, în continuare, o birocrație supradimensionată, inutilă, inflexibilă, care mai adaugă românilor puțin chin, pe lângă cel major pe care-l aduce depresia economică.
Atenție! Depresia economică nu a trecut și nu va trece atât de repede.
Toate măsurile care s-au luat acum, cheltuind sume imense, nu România, cheltuind statele mari sume imense, dau aparența unei ieșiri din criză. Din criză nu se va ieși!
Singurii care au ieșit din criză au fost cei din managementul marilor bănci din lumea asta, care au revenit la sistemul de bonusuri din 2008. Ei și-au revenit din criză, pe bani publici cheltuiți aberant de tot sistemul uriaș, socialist, în care trăiește omenirea, cu firme ale nimănui, cu state conduse pe ideea unor popoare de asistați și cu o ineficiență care crește.