Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 mai 2011
Informare · respins
Varujan Pambuccian
Discurs
## **Domnul Varujan Pambuccian:**
Vă mulțumesc, doamna președinte.
Stimați colegi,
Legile sunt de foarte multe feluri și au foarte multe scopuri.
Noi suntem aici în fața unei legi care există, e în vigoare și care a ajutat în puținul timp în care a fost în vigoare ca oamenii să înceapă să gândească altfel. Ea face parte din legile care educă.
Numai că uitați-vă că în ultimele zile încep să apară lucruri care ne aduc aminte de anii trecuți. Asistăm la acte de cruzime greu de înțeles, la Botoșani, la Letea, și eu cred că mersul înainte al acestei legi care vorbește despre cruzime a încurajat lucrurile acestea.
De aceea, stimați colegi, trebuie s-o oprim. La noi există un fel foarte straniu de a aborda problemele pe care le avem. Le lăsăm să se strângă, nu facem absolut nimic și în momentul în care ele devin o mare problemă, acționăm violent și irațional. Am făcut-o de foarte multe ori în ultimii 20 de ani și, dacă țineți minte, fiecare acțiune violentă și irațională pe care am făcut-o a fost privită ca ceva ciudat, ca ceva în afara locului în care a ajuns omul astăzi, de oameni ca și noi, dar care trăiesc în alte culturi. Dacă vom face pasul acesta, și mă bucur că domnul Socaciu a citit un punct de vedere al unor oameni care trăiesc în alte culturi decât noi, probabil că pentru mult timp de acum înainte imaginile acestea care s-au suprapus în ultimele săptămâni vor române lipite de noi. Sigur, acesta nu este cel mai rău lucru.
Să ai o imagine lipită de tine nu e cel mai rău lucru, dar cel mai rău lucru posibil este să ai în minte faptul că atunci când ai apăsat pe buton, pe butonul pe care scrie da, ai ucis direct și lucrul acesta unii dintre dumneavoastră îl vor face mâine.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.