Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 februarie 2008
other · respins
Varujan Vosganian
Discurs
## **Domnul Varujan Vosganian:**
Am să mă refer inclusiv la aceste documente, domnule președinte, pentru că eu sunt, poate, puțin mai informat sau, în orice caz, puțin mai sincer decât unii dintre semnatarii moțiunii.
Deci, în prezent, sărăcia severă a fost 4% la sfârșitul lui decembrie 2006. Ea va coborî la 3% în 2009 și pot să vă dau și o informație, că, de la 1 ianuarie 2009, pe criteriile Organizației Națiunilor Unite, în România nu va mai exista pensionar de asigurări sociale în situația de sărăcie severă.
Trec acum la materialul pe care dumneavoastră, domnule fost ministru al muncii, îl arătați. Eu v-am întrebat — țineți minte —, ieri, dacă ați participat la elaborarea acestui document, și dumneavoastră mi-ați spus cu o mândrie îndreptățită că da. Și eu, atunci, v-am întrebat politicos dacă acest indicator „rata sărăciei” l-ați trecut dumneavoastră, dar nu am mai așteptat răspunsul, în speranța că răspunsul ar fi nu. Pentru că vreau să vă informez, domnule fost ministru al muncii, că acest indicator „rata sărăciei” se referă la rata riscului la sărăcie și are în vedere numărul de români care se află la un nivel al veniturilor de până la 60% din venitul mediu pe persoană. Venitul mediu pe persoană în 2004 era de 730.000 lei, venitul mediu pe persoană în 2007 era 3.000.000 lei, și, dacă facem o pondere între cele două cifre, constatăm, cu surpriză, că peste 30% dintre români,
comparativ cu nivelul anului 2007, ar fi fost în rata de sărăcie. Deci, atenție, nu este vorba de un nivel absolut de sărăcie, ci este vorba de raportarea la salariul mediu.
## Stimați colegi,
Salariul mediu în decembrie 2008, față de 2004, se dublează. Acesta este indicatorul și vă rog foarte mult să informați corect. Acesta este indicatorul la care...( _Rumoare în sală._ ), este singurul pe care l-ați utilizat corect, din păcate, însă interpretarea pe care ați dat-o este cu totul greșită.
Acum, în legătură cu produsele despre care vorbeați. Domnilor,
Eu nu vreau să mă refer la vestita paradigmă a numărării ouălor. Vreau însă să vă spun că dumneavoastră ați făcut acest lucru și ați numărat din 2004 ouăle de două ori. Și acum am să vă dau cifrele exacte, pe care le puteți lua din documentele oficiale ale acestei țări. Consumurile lunare de alimente în 2008, față de 2004, sunt următoarele: la carne, de la 3,5 kg în 2004 la 4 kg în 2007; la lapte, de la 1,1 kg la 1,35 kg; la ouă, de la 13,4 la 15 în 2007.
Nu știu ce ouă ați numărat dumneavoastră! În schimb, este adevărat, la cartofi și la pâine consumul s-a redus, dar mi se pare că este normal să se întâmple așa într-o civilizație care se apropie de standardele europene.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.