Scopul intervenției mele este acela de a vă oferi o seamă de informații și argumente pe care le socotesc necesare înainte ca dumneavoastră să vă pronunțați prin vot cu privire la acceptarea sau respingerea solicitării Ministerului Public de începere a urmăririi mele penale. Și vreau, de asemenea, să mulțumesc membrilor Comisiei juridice pentru avizul de respingere pe care l-au dat.
În România, potrivit prevederilor constituționale, dreptul exclusiv de a cere urmărirea penală a unui senator, membru al Guvernului, pentru fapte săvârșite în exercitarea funcției revine Senatului. Aceasta face ca Senatul să aibă nu numai puterea de decizie în materie, dar și să poarte pe deplin răspunderea politică și morală pentru cererile de urmărire, decizie pe care nu o partajează cu Parchetul.
Soluția constituțională actuală nu este o inovație a legiuitorului constituant postcomunist, ci este o permanență în constituțiile democratice românești, ea regăsindu-se în Constituția din 1866, precum și în Constituția din 1923. În plus, nu este nici o inovație românească, această prevedere regăsindu-se și în celelalte sisteme constituționale democratice actuale.
Rolul autorității judiciare într-o procedură penală privind un senator membru al Guvernului nu începe decât după o eventuală cerere de urmărire formulată de Senat. Până atunci, pe rolul autorităților judiciare nu există niciun proces penal. Așa fiind, decizia autorităților politice de a nu cere urmărirea penală nu poate fi, sub nicio formă, caracterizată drept imixtiune în actul de justiție ori atingere adusă independenței justiției. Actul de justiție va începe numai dacă se va formula o cerere de urmărire și numai după aceasta se poate vorbi de independența justiției în raport cu un caz concret.
Este fundamental greșită exprimarea comună în materie, în sensul că Senatul ar da un simplu aviz la cererea de urmărire penală formulată de Parchet.
Actul de voință al Senatului nu este un simplu detaliu procedural. Senatul nu este un ghișeu care dă un aviz obligatoriu pozitiv, căci atunci tradiția constituțională nu ar fi oferit Senatului niciun rol.
Însuși procurorul de caz, pentru a minimiza rolul Senatului și pentru a induce ideea unei proceduri minore, fără semnificație de decizie, face vorbire în referat, la fila 69, de, citez: „avizele necesare pentru începerea urmăririi penale”. Folosind, cu bună știință, o expresie fundamental greșită din punct de vedere constituțional, procurorul de caz desconsideră grav Senatul României, îi neagă și îi uzurpă puterea constituțională de decizie liberă.
În acest sens, sub aspectul faptelor în cauză, trebuie făcută o distincție netă între deciziile politice și faptele penale.
Urmărirea penală a unui membru al Guvernului poate fi cerută exclusiv pentru o faptă penală, niciodată pentru o decizie politică, indiferent dacă aceasta e corectă sau greșită.
Această chestiune constituie în prezent o preocupare a întregii Europe. La 28 iunie 2013, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat Rezoluția 1.950 privind menținerea separat a răspunderii politice și penale. Paragraful 1 din rezoluție consideră că democrația și statul de drept reclamă ca oamenii politici să fie protejați în mod efectiv de acuzații penale bazate pe deciziile lor politice. Deciziile politice trebuie să fie subiect numai al răspunderii politice, judecătorii ultimi fiind alegătorii.
Conform paragrafului 3.1, procedurile penale nu trebuie utilizate pentru a penaliza divergențe politice, iar paragrafele următoare solicită ca, în evaluarea răspunderii, să se aibă în vedere inclusiv criterii precum intenția de câștig personal.
În concret, faptele care sunt reținute în sarcina mea prin referatul procurorului constituie exclusiv decizii politice în domeniul economic, potrivit atribuțiilor mele la acea dată, de ministru al economiei și finanțelor. Aceste decizii au fost politice și, prin urmare, indiferent dacă ar fi fost corecte sau eronate, ele nu au niciun fel de dimensiune penală, nu pot fi calificate ca infracțiuni și, în consecință, nu pot constitui temei pentru o cerere de urmărire penală.
Referatul procurorului omite tocmai dimensiunea politică a deciziei mele, ascunzând documente și ignorând situația explozivă în fața căreia a fost pus Guvernul în februarie 2008, în urma creșterii bruște a prețului gazelor naturale din import, numai într-o singură lună, de la 316 dolari/mia de metri cubi la 375 de dolari/mia de metri cubi, continuând să crească în ritm amețitor, până la 540 de dolari/mia de metri cubi în luna octombrie.
Majoritatea combinatelor de îngrășăminte chimice, pentru care gazele naturale reprezentau peste 70% din costuri, au decis să-și înceteze temporar activitatea. Două dintre ele, Săvinești și Făgăraș, erau deja închise. Sindicatele tuturor unităților de profil s-au antrenat în ample mișcări de protest. În fața Ministerului Finanțelor, au avut loc mitinguri de mii de persoane. Prefecții județelor implicate au trimis în scris
apeluri urgente din care rezulta că starea localităților afectate este dramatică, prefecturile sunt pichetate și că există riscul ca situația, în urma amplificării mișcărilor sindicale, să scape de sub control.
Cancelaria Primului-Ministru și Ministerul Agriculturii mi-au solicitat intervenție imediată, iar presiunea presei și a opiniei publice, așa cum o arată publicațiile vremii, era net favorabilă demarării dialogului cu sindicatele și patronatele.
Oprirea combinatelor de îngrășăminte chimice ar fi cauzat furnizorului de gaze naturale Romgaz și bugetelor publice pierderi uriașe, nemaivorbind de pericolul pierderii a circa 10.000 de locuri de muncă și de imposibilitatea furnizării de îngrășăminte chimice pentru agricultură.
În urma dialogului cu partenerii sociali, s-au hotărât următoarele:
– Romgaz va acorda, în condițiile permise de Legea gazelor, un discount suplimentar de 23 de dolari pe mia de metri cubi, ceea ce însemna cam 7% din prețul total;
– în schimbul acestui discount, sindicatele s-au angajat prin protocol să înceteze mișcările de protest, patronatele s-au angajat să renunțe la preavizul de închidere și să continue producția, menținând locurile de muncă. În plus, patronatele s-au angajat să mențină producția de îngrășăminte chimice și să nu majoreze prețul acestora, indiferent de evoluția prețului gazelor. Facturile curente urmau să fie onorate, iar combinatele care înregistrau restanțe urmau să le reeșaloneze și să le plătească.
În urma acestor înțelegeri, am propus o notă ce a fost aprobată în Guvern, acceptându-se, pentru o perioadă de șase luni, condițiile negociate. Situația a fost detensionată, locurile de muncă salvate.
Efectele pozitive ale acestei măsuri au fost după cum urmează:
– înregistrarea de către Romgaz a unui profit brut suplimentar de 80 de milioane de lei, față de 2007, și creșterea cu trei procente a ratei corespunzătoare a profitului;
– plata tuturor facturilor curente și recuperarea restanțelor de 208 milioane de lei, cam de cinci ori mai mari decât discountul, pe care combinatele de îngrășăminte chimice le aveau la Romgaz;
– dublarea cantității de îngrășăminte chimice livrate de producătorii agricoli;
– menținerea prețului îngrășămintelor chimice produse în țară, spre deosebire de cele provenite din import;
– menținerea integrală a celor 10.000 de locuri de muncă;
– susținerea activităților pe orizontală, care dublau, practic, numărul locurilor de muncă;
– asigurarea la bugetul național a circa 180 de milioane de dolari;
– redeschiderea combinatelor la Făgăraș și Săvinești și demararea unor investiții care, începând cu 2008, s-au situat la peste 600 de milioane de lei.
Referatul procurorului nu suflă absolut nicio vorbă despre toate aceste consecințe pozitive, probate cu documente pe care le-am depus la Comisia juridică a Senatului.
Mai mult decât atât, raționamentul procurorului de caz este șocant, stimați colegi. În ciuda situației explozive, procurorul, la fila 21 a referatului, consideră că nu trebuia angajat niciun dialog cu industria și cu sindicatele, ci, dimpotrivă, Romgaz trebuia să recurgă la acțiune în justiție pentru recuperarea creanțelor acumulate.
Așadar, potrivit procurorului, industria de îngrășăminte nu trebuia să beneficieze de facilități pentru cumpărarea de noi cantități de gaze, ci trebuia supusă executării silite pentru restanțe. Această viziune dovedește ignorarea crasă a realităților economiei de piață. Un producător e strâns legat de cumpărători, în absența cărora nu ar avea cui să vândă și n-ar avea cum să-și recupereze creanțele, ca să nu mai vorbim de climatul social, care putea scăpa de sub control, și de situația dramatică în care s-ar fi putut găsi orașe monoindustriale precum Victoria, Făgăraș, Săvinești, Turnu Măgurele sau Slobozia.
Oricum ar fi, corecte sau nu, măsurile propuse și executate de mine au fost decizii de politică economică. Orice decizie într-un sens sau altul este pur politică, fără semnificație penală. Ea ține de competența unui ministru, iar nu de a unui procuror.
Guvernul este cel care guvernează, iar nu Ministerul Public. În caz contrar, orice ministru ar trebui fie să ia aprobare prealabilă de la procuror pentru orice decizie politică, fie să trăiască ulterior cu spaima unei acțiuni penale pentru deciziile sale politice.
Extrem de important de subliniat este faptul că, la expirarea celor șase luni în care s-au aplicat măsurile de mai sus, ministrul agriculturii din acea perioadă, Dacian Cioloș, a arătat în scris caracterul benefic al acestei măsuri. Mai mult, domnul Dacian Cioloș, în calitate de ministru, a întocmit și promovat în Guvern o notă privind solicitarea de prelungire a măsurilor, care a fost aprobată în Guvern, în 3 septembrie.
Nici despre aceste documente, care atestă valabilitatea deciziei mele, referatul procurorului nu suflă nicio vorbă.
Măsurile privind facilitățile la prețul gazelor au fost ulterior, după ce eu nu am mai avut funcția de ministru, cu mult amplificate, ca termen de aplicare și conținut, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2009, adoptată de Guvernul condus de Emil Boc, aprobată prin Legea nr. 332 din 2009, cu avizul favorabil al Consiliului Legislativ și al Consiliului Concurenței.
De asemenea, Președintele României a promulgat legea, fără a uza de dreptul de a cere reexaminare.
Acum urmează, probabil, partea cea mai siderantă a referatului procurorului. N-o să vă vină să credeți, dar vorbind despre o amplificare a măsurilor pe care le-am luat, iată ce scrie procurorul în referat, la pagina 20: „Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2009, aprobată ulterior prin Legea nr. 332/2009 (...), sub aparența legalității, a creat modalități de realizare a scopului infracțional (...)”
Mai departe, la fila 64 – acum, țineți-vă bine! – „Demersurile grupului infracțional au atins apogeul prin emiterea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 54/2009, aprobată prin Legea nr. 332/2009.”
Cu alte cuvinte, faptele mele au fost doar un modest preambul. Apogeul complotului a fost atins de Guvern, de Parlament și, se subînțelege, de președinte, care a promulgat, fără să clipească, legea respectivă.
Faptul că un procuror își permite să rostească astfel de cuvinte insultătoare la adresa puterii legislative și a celei executive arată că am ajuns, stimați colegi, în ce privește relațiile dintre puterile statului, într-un punct din care nu mai putem merge la fel înainte.
Caracterul halucinant al acestei situații este continuat de faptul că nota de fundamentare a ordonanței de urgență a fost avizată pentru legalitate, din partea Ministerului Justiției, de secretarul de stat de la acea dată Alina Bica.
Avizarea favorabilă, sub semnătura doamnei Bica, a fost, de altfel, expres confirmată de DIICOT în comunicatul din 6 septembrie 2013.
În prezent, aceeași persoană, Alina Bica, în calitate de procuror-șef al DIICOT, îmi solicită acum urmărirea penală pentru fapte pentru al căror – potrivit procurorului – apogeu infracțional și-a dat ea însăși avizul de legalitate.
Stimați colegi,
În cele ce urmează, vreau să fac unele referiri cu privire la reaua-credință a procurorului de caz.
Cu privire la pretinsul complot, procurorul de caz nu aduce absolut nicio dovadă a presupusei mele legături infracționale cu ceilalți membri ai grupului de complotiști, deși complotul nu se face de unul singur.
Nu există la dosar nicio interceptare telefonică, nicio declarație de martor sau de învinuit, niciun fel de mijloc sau de material de probă.
De altfel, colegii senatori care au vorbit în Comisia juridică au subliniat acest lucru. De altfel, în cele 15 volume, care au fost trimise la Parchet de la Comisia juridică, nu există nicio referire cu privire la mine, ci numai la alte situații, inclusiv la chestiunile legate de succesorul meu.
Referatul nu reușește să găsească cea mai mică dovadă a vreunui interes de câștig personal sau suspiciune de corupție în ce mă privește. Și totuși, procurorul se încăpățânează să susțină că am aderat la un grup infracțional cu care, de fapt, nu am comunicat.
De asemenea, procurorul ascunde Senatului informația potrivit căreia, în momentul în care unele combinate, suspectate ca făcând parte din grupul infracțional, nu și-au mai onorat programul de reeșalonare, în octombrie 2008, discountul nu li s-a mai acordat – fapt ce exclude aderarea mea la un astfel de grup infracțional.
În ce privește subminarea economiei naționale, aceasta este redusă la o singură societate cu capital majoritar de stat, ignorându-se total ramuri importante ale economiei naționale: industria chimică sau agricultura.
Faptul că aceștia sunt agenți privați nu exclude apartenența lor la economia națională, proclamată în art. 135 din Constituție.
Se fac afirmații mincinoase, în sensul că actele semnate de mine ar fi vizat Grupul InterAgro.
În realitate, niciun act semnat de mine nu are absolut nicio referire la Grupul InterAgro, ci la combinatele de îngrășăminte chimice.
Se fac referiri mincinoase în legătură cu ordinele pe care le-am semnat și se omit absolut toate documentele și evidențele care arată efectele pozitive ale măsurilor pe care le-am luat și respectarea notei aprobate în Guvern.
Modul în care procurorul calculează prejudiciul prin adunarea otova a discountului oferit mulți ani de Romgaz consumatorilor întreruptibili, printre care și ELCEN București, ELCEN Deva, ELCEN Galați, ELCEN Brăila, fără menționarea efectelor pozitive, este bizar.
Să amintim că doar în anul 2008, care mă privește, numai impozitele și taxele aferente industriei de îngrășăminte chimice au fost de cinci ori mai mari decât discountul, ca să nu mai amintim de efectele pozitive asupra vânzărilor Romgaz, asigurarea locurilor de muncă, avantajele pentru agricultură, veniturile obținute de alte companii ale statului, cum este ISCIR-ul, pentru diverse avize.
Același procuror susține faptul că, în calitate de ministru, am fost regulat informat de SRI privind riscurile majore generate de InterAgro și că, în loc să intervin pentru înlăturarea pericolului, am acționat premeditat, deși premeditarea nu apare nicăieri, pentru sprijinirea grupului infracțional.
Evident, se naște întrebarea: de ce SRI, care depistase activitatea mea contra securității statului, mă informa regulat cu privire la aceasta?
Dacă eu am fost regulat informat de SRI, este obligatoriu ca aceste informații să fi fost transmise, potrivit competenței, prim-miniștrilor, altor miniștri, președinților Camerelor Parlamentului și Președintelui României. Așa fiind, deși informați de SRI, prim-miniștrii au adoptat cel puțin două note și trei memorandumuri.
Deși informați de SRI, prim-ministrul Emil Boc a înaintat o ordonanță de urgență către Parlament. Deși informați de SRI, ambii președinți ai Camerelor Parlamentului au lăsat ca, pe sub ochii dânșilor, să treacă o lege care ducea grupul infracțional la apogeu, deși, cu siguranță, informat de SRI, Președintele României a promulgat, fără să clipească, legea care consacra sublimul și apogeul grupului infracțional.
Mai mult decât atât, Președintele României, care – suntem de acord – este cel mai informat om din țara asta, spunea în 2011, când așa-zisul complot își atinsese de mult apogeul, la Gala jubiliară a Asociației Exportatorilor: „Domnule Nicolae – domnul Nicolae fiind proprietarul InterAgro –, în momentul de față, sunt șeful statului și nu mă pot preface. Trebuie analizat și cereți la Guvern să se analizeze capacitatea combinatelor de îngrășăminte din România de a sta pe piață în actualele condiții. Dacă nu, va trebui să vedem ce putem face.”
Procurorul de caz însă nu explică motivele pentru care acest halucinant complot se reduce acum doar la mine.
## Stimați colegi,
Aș vrea să vă fac, înainte de a termina, și un scurt epilog al acestei istorii.
Începând cu 2011, orice susținere către combinatele acestea a încetat. Combinatul de la Săvinești s-a închis, Combinatul de la Bacău s-a închis, Combinatul de la Făgăraș s-a închis, Combinatul de la Victoria s-a închis, Combinatul de la Turnu Măgurele s-a închis, Combinatul de la Slobozia abia își trage sufletul până la sfârșitul acestui an, iar AZO Mureș și-a înjumătățit activitatea.
Probabil că în România, dacă lași o industrie să moară, ești patriot. Dacă însă vrei s-o ajuți, iată în ce situație ajungi!
Stimați colegi,
În România, după 1990, au dispărut numeroase industrii: industria de camioane, de automobile de teren, de tractoare, de mase plastice, de utilaj greu, de prelucrare a neferoaselor. A dispărut toată flota comercială a României și totuși Parchetul nu a găsit niciodată nici măcar o singură persoană care a subminat economia națională.
Eu am luat o măsură care a ajutat supraviețuirea unei industrii și, astfel, am devenit subminator.
Oare Parchetul nu știe că Germania acordă industriei prelucrătoare subvenții la factura de energie și că alte țări importante din Europa fac la fel?
Din 1990, pierderile înregistrate în sectorul de stat au fost uriașe, comparabile cu nivelul PIB-ului mediu de circa 50 de miliarde de euro.
A dispărut Bancorex. Banca Agricolă și banca poștelor au fost la un pas de faliment. Au fost îngropate sub pierderi imense Republica, Vulcan, Laromet – Oltchim are pierderi de peste un miliard de dolari –, Poșta Română, Căile Ferate, ca să nu dăm decât câteva exemple.
Parchetul nu a găsit în niciun caz niciun singur subminator.
În anul 2008, Romgaz și-a crescut profitul brut și cu o rată corespunzătoare a profitului de aproape 30%. A fost una dintre cele mai profitabile companii mari din România și tocmai atunci a fost găsit, în persoana mea, subminatorul. Iar, dacă a fost așa, cum de a fost dezvăluit acest lucru tocmai acum, după aproape șase ani, când am ajuns din nou – culmea! – ministrul economiei pe care o subminasem? Doar complotul a fost la lumina zilei, notele au fost aprobate în Guvern, au fost publicate pe site-ul Guvernului. Întâlnirile cu sindicatele și patronatele au fost intens mediatizate. Ba chiar Guvernul s-a lăudat că subminează economia națională.
Nu doresc să mă lansez în speculații, stimați colegi, dar e limpede că ținta nu este ministrul din 2008 Varujan Vosganian, ci ministrul din 2013 Varujan Vosganian.
În această sală există distinși senatori care îmi sunt colegi, sub cupola Parlamentului, de câteva decenii. Ei știu că nu sunt un fricos. Nu am dorit să evit confruntarea cu procurorul. Mai mult de atât, în momentul în care unii din foștii mei colaboratori au fost anchetați în legătură cu această chestiune din decembrie 2011, am transmis o scrisoare, intens mediatizată, o scrisoare deschisă șefului DIICOT, din care citez: „Solicit să fiu audiat, în calitatea pe care o
considerați de cuviință, pentru a contribui, prin informațiile pe care le dețin și prin documentele pe care le posed, la limpezirea acestei situații.”
Iată că au trecut aproape doi ani de când m-am pus la dispoziția justiției, dar nu m-a căutat nimeni, ceea ce înseamnă că procurorul nu a dorit aflarea adevărului, ci doar protejarea unei argumentații netemeinice, care, la momentul oportun, să poată fi folosită împotriva mea.
Aș minți să spun că nu sunt preocupat de rezultatul acestui vot, care ar putea să aibă drept consecință imediată compromiterea unei cariere de aproape un sfert de veac, ce a avut printre prioritățile sale tocmai modernizarea și susținerea economiei naționale.
Cum bine s-a văzut în situația altor colegi de-ai noștri, chiar dacă ei au fost găsiți, în cele din urmă, nevinovați, asta s-a întâmplat după mulți ani de proceduri judiciare, fără sorți de revenire pentru ei pe prima scenă politică.
Cu toate astea, țin să spun că semnificația votului dumneavoastră nu constă atât în dovedirea vinovăției sau nevinovăției mele. Reacția clasei politice, a mass-mediei și a opiniei publice a dovedit că mai nimeni în țara asta nu crede, la modul serios, o iotă din această acuzație pompoasă de complot pentru subminarea economiei naționale, acuzație ce vine din orizonturile tenebroase ale anilor ’50. Chestiunea de fond e cea care ține de apărarea demnității Senatului.
Suntem în fața unei împrejurări în care un referat al unui procuror dezinformează Senatul, îl disprețuiește, socotindu-l un fel de ghișeu producător sub dicteul automat de avize, și-l jignește, în mod incalificabil, considerând că legile pe care le aprobă duc la apogeu demersuri ale unor grupuri infracționale.
Ideea că un procuror poate să producă, în mod arbitrar, schimbarea miniștrilor, că el știe mai bine chiar și după mulți ani ce ar fi trebuit să facă un ministru în cutare situație poate duce, iremediabil, la intimidarea actului de guvernare și la batjocorirea principiului fundamental al democrației, care este echilibrul puterilor statului.
Așadar, stimați colegi, votul dumneavoastră este un vot pentru apărarea demnității Senatului, Camera superioară a Parlamentului, născut odată cu România modernă și care este instituția cea mai prestigioasă a sistemului democratic românesc.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.