Varujan Vosganian

## **Domnul Varujan Vosganian:**

Dragi compatrioți,

Excelențele Voastre,

Este pentru mine o onoare să vorbesc despre evenimentele mărețe din 1918, o onoare pe care noi, cei de azi, trebuie încă să ne străduim ca s-o merităm.

A fost un secol cu bune și rele, un secol cu fapte eroice, dar și cu trădări și lașități, un secol cu martiri și cu călăi, un secol cu elite de cel mai înalt nivel, dar și cu ignoranță agresivă, un secol cu toleranță și fanatism, cu exaltare și deznădejde.

Probabil că cea mai mare izbândă este aceea că drapelul nostru flutură alături de cel al țărilor care doresc în lume pacea și democrația. Există însă și neîmpliniri. Probabil că cele mai mari două neîmpliniri sunt, în primul rând, că România Mare nu mai e la fel de mare și, în al doilea rând, că Marea Unire nu a dus la o Românie unită în profunzimile ei.

De aceea, cred că anul acesta al sărbătorii trebuie să fie și un an al lucidității, al evaluării sincere și al asumării conștiente.

În fond, ce a însemnat acest secol?

15 ani în care am încercat să așezăm în noile fruntarii instituțiile naționale, apoi un lustru de neliniște, care a debutat agresiv cu uciderea prim-ministrului în 1933, după care cinci secole de dictatură și încă trei secole de democrație fragilă, care, adesea, a alunecat în pseudodemocrație.

Timp de 70 de ani și mai bine, conducătorii țării, când nu au fost alungați, au fost uciși. Primul transfer real și pașnic de putere a fost în 1996. Și, ca să vedem și care a fost impactul diverselor dictaturi, e suficient să vedem că în momentul în care trebuia să se descătușeze solidaritatea, și nu ura, am văzut atâta vrajbă în jurul nostru: proprietarii cu chiriașii, ortodocșii cu greco-catolicii, românii cu maghiarii ori cu romii, nostalgicii comunismului cu foștii deținuți politici, iar această nostalgie comunistă a reverberat în ecourile sale, încât a făcut să ratăm multe din oportunitățile primului deceniu de după 1990 și efectele sale perverse ori oculte se văd până în ziua de astăzi.

De aceea, dragii mei, avem nevoie de o evaluare sinceră și de o asumare conștientă. O evaluare sinceră înseamnă să nu ne prezentăm lumii nici din cale afară de vanitoși, dar nici din cale afară de umili, spunând că în România este bine numai ceea ce vine ca aprobat din altă parte. Trebuie să fim așa cum suntem pe acest pământ, care a fost călcat de copitele cailor și brăzdat de șenilele carelor de război,

dar care a supraviețuit ca națiune, cu farmecul „tămâiet” de care vorbea poetul, cu amestecul acesta inedit de ortodoxie și latinitate.

Ce înseamnă asumarea conștientă? Ce înseamnă cu adevărat să fim uniți? În primul rând, statul român nu trebuie să coboare ca grindina, de sus în jos, ci el trebuie să se întoarcă în mijlocul societății care l-a creat.

Trebuie ca Bucureștiul, capitala noastră, să nu fie nici prea departe, nici prea arogantă și nici prea costisitoare pentru România. Trebuie ca cei care ne reprezintă în jocul diplomației internaționale să joace cu toții în aceeași echipă națională, care este cea a României.