Varujan Vosganian

## **Domnul Varujan Vosganian:**

Mulțumesc foarte mult.

Am dorit să vorbesc la microfonul central pentru că ceea ce spun excedează oarecum doar acestei opțiuni exprimate de domnul deputat.

Să facem un exercițiu de imaginație, să presupunem că, în spațiul celor două principate, Moldova și Muntenia, ar fi existat o astfel de „propunere legislativă” la 1350, încât domnitorii să nu susțină construirea de lăcașuri de cult și să lase doar bisericile să o facă. Nu știu dacă sunteți informați în legătură cu situația urbanistică a celor două principate, dar lăcașuri civile, case, sunt foarte puține. În București case mai vechi de 1800, practic, nu există. E una singură, pe Strada Spătarului, care a fost construită în a doua jumătate a secolului XVIII. Practic, Moldova și Muntenia sunt complet deposedate de clădiri civile înainte de 1800 și asta din cauza faptului că, sub suzeranitate turcească, capitulațiile interziceau comerțul exterior (doar cu dreptul de preemțiune al Porții) și, din acest motiv, nu exista burghezie și, în consecință, nici burguri, practic, nu exista o viziune urbanistică.

Amintirile cele mai prețioase pe care le are Vechiul Regat, de la Alexandru cel Bun până la Constantin Brâncoveanu, sunt bisericile și mănăstirile noastre. Mă întreb ce ar fi turismul nostru în Bucovina, în zona Vâlcei fără bisericile și mănăstirile pe care, în nesăbuința lor, neținând seama de punctul de vedere al domnului Remus Cernea, domnitorii le-au construit!

De aceea, vă rog să aveți în vedere că adevărata cultură românească între anii 1350 și, practic, până la Biblia de la 1688, dacă nu chiar mai târziu, a fost datorată mănăstirilor și bisericilor noastre.

A doua temă: desigur că nu e obligatoriu ca noi să avem o mare catedrală.

Vă întreb: câți dintre dumneavoastră, mai ales după 1990, au vizitat Domul din Köln, Domul din Milano, Catedrala Saint Paul, Capela Sixtină, Catedrala Notre-Dame? Probabil că v-ați simțit mândri de faptul că omul poate construi astfel de edificii. Și ele, fiecare, constituie nu doar edificii religioase, ci constituie efigii ale mândriei naționale a țărilor acestora și, în același timp, embleme ale civilizației europene.

A dori să ai în România un edificiu de acest fel nu este neapărat un hazard, pentru că, dacă ar fi fost așa, nici Catedrala Notre-Dame, care s-a construit în sute de ani, nici Domul din Milano, care nu s-a terminat nici până azi, nici Catedrala Sagrada Familia, proiectată de Gaudi la Barcelona, care nici ea nu s-a terminat până azi, n-ar fi fost niciodată construite. Și mă întreb ce ar fi fost civilizația europeană, dacă, odată cu Imperiul Romano-German al lui Carol, la 814, s-ar fi decis să nu se construiască nicio catedrală de o asemenea anvergură.

Acum vine a treia temă, în principiu corect spusă: să lăsăm bisericii posibilitatea de a avea un rol bugetar. De acord, dar aș vrea să vă recomand ceva tuturor: niciodată să nu anulați ceva fără a pune altceva în loc! E o dezbatere amplă în lumea ortodoxă privind rolul social al bisericii. Personal am susținut asta, din păcate, din motive „binecuvântate”, mandatele mele nu au fost niciodată suficient de lungi ca să pot să aplic asta. Mi se pare normal ca o seamă de orfelinate și aziluri să fie în administrarea bisericii, pentru că un bătrân bolnav sau un copil orfan au cel puțin la fel de mare nevoie de îngrijire duhovnicească, așa cum au nevoie și de îngrijire medicală.