Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 februarie 2017
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Varujan Vosganian
Discurs
## **Domnul Varujan Vosganian:**
Stimate domn, ceea ce spuneți dumneavoastră este cel mai bun argument că ceea ce spun aici are un fundament trist și real.
De pildă, în nicio istorie a literaturii române, de la Călinescu încoace, n-o să găsiți niciun scriitor român care nu-i născut în spațiile istorice românești.
Există unul singur, fiul lui Duiliu Zamfirescu, care însă nu e un scriitor de rang.
Ce vreau să spun cu asta? Problema noastră este ce facem cu fiii exilului. Problema noastră este că avem câteva milioane de români și, dacă ei se vor comporta așa cum s-au comportat cei care au plecat înaintea lor, fiii lor nu vor mai face parte din spațiul cultural românesc.
Problema noastră dramatică cu ei este cum să-i păstrăm spiritual, și nu electoral, alături de noi.
De aceea, atunci când vorbim în permanență de mai multe colegii, hai să ne întrebăm și câți votează, atunci când votează din inițiativa lor, și nu mânați de tot felul de rețele obscure care-i folosesc pentru interese românești.
De aceea, stimați colegi, această discuție ar fi foarte potrivită dacă înaintea interesului nostru electoral am pune interesul patriotic, național. I-am ajuta pe acești oameni să rămână români. I-am ajuta și i-am convinge ca fiii lor să rămână în continuare români și să-i sperăm, într-o bună zi, împreună cu noi, acasă.
Iertați-mă, această discuție pe care o facem, în primul rând electoral, iar unele partide gâfâie la limita pragului electoral, în speranța că aceia din străinătate le vor vota, ca să poată să intre în Parlamentul de acasă, mie mi se pare dureroasă și departe de spiritul patriotic.
Românii de afară fac parte din poporul român nu doar o dată la patru ani.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.