Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 iunie 2012
procedural · adoptat tacit
Varujan Vosganian
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Domnul senator Oprea are dreptate atunci când spune că, în preajma moțiunii de cenzură, liderii Uniunii Social-Liberale au vorbit despre această majorare.
Acest Guvern a fost învestit la începutul lunii mai. Vreau să-l informez pe domnul senator Oprea că, potrivit exercițiului bugetar pe primele patru luni, am avut un deficit bugetar de 0,83% din PIB, la care se adaugă un excedent la administrație locală și un excedent la fondul de șomaj care urmează să se absoarbă în interiorul anului, astfel încât presiunea pe deficitul bugetar din primele patru luni era de 1,5% din produsul intern brut.
În aceste condiții, era imposibil să forțăm în continuare această presiune și am avut această înțelegere din partea Fondului Monetar Internațional de a majora deficitul bugetar, cu condiția majorării salariilor în două trepte, având în vedere ca de la prima până la a doua treaptă să respectăm ceilalți parametri.
Deci, domnule senator Oprea, față de discuțiile noastre, a intervenit bilanțul pe primele patru luni, pe care-l puteți constata pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, când am avut o presiune fiscală de 1,5% din PIB, ceea ce făcea ca această majorare să nu mai fie posibilă într-o singură tranșă, ceea ce noi, de altminteri, am fi dorit din toată inima.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.