Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 decembrie 2007
other · respins
Vasile Dîncu
Discurs
## **Domnul Vasile Dîncu:**
## Domnule președinte,
## Stimați colegi,
Declarația mea politică se numește „Bugetul pe anul 2008 – între logica mijloacelor și cultura performanței”.
Pare abstract acest titlu, dar o să vedeți, stimați colegi, că încerc să mă refer la o problemă care este una foarte actuală.
În general, sfârșitul de an ne găsește în discuții, dispute, negocieri legate de bugetul de stat al României.
În mod normal, ar trebui să fie o perioadă importantă pentru planificare atât în politică, cât și în administrație. În realitate, chiar și această perioadă este una care nu iese din trista anormalitate a vieții politice. Activitatea Guvernului este luată în discuție de pe poziții emoționale legate de interese înguste, câteodată, sau doar din punct de vedere al unor partizanate politice.
Observăm, în discuțiile de la buget, că unii apreciază Guvernul pentru că le acordă protecție, alții pentru că primesc bani direct pe localități sau spre județele lor pentru drumuri, poduri sau altceva.
Unii susțin Guvernul din perspectiva unei spaime privind dictatura prezidențială, astfel că, în conformitate cu teoria răului cel mic, ne trezim cu susținători puternici pentru P.N.L. și Guvernul Tăriceanu, care sacrifică ideologii politice doar pentru un echilibru politic, câteodată, gândit cu bună-credință.
La fel stăm și cu criticile. Prim-ministrul este criticat de foarte mulți pentru că i-a eliminat pe alții de la guvernare din cauza intereselor private care le-au fost afectate. Unii îl critică pentru poziția ideologică, pentru că este de dreapta, pentru că a impus o măsură sau alta sau pentru că a făcut sau n-a făcut cine știe ce proiect drag lor.
## Stimați colegi,
Nici susținerile, și nici criticile nu au valoare dacă nu se întemeiază pe o evaluare cât se poate de obiectivă. Atât timp cât vom discuta partinic despre administrație, țara va rămâne într-o zonă de subdezvoltare și politica va fi mai mult un zgomot, iar noi, parlamentarii, ne vom păstra o imagine care nu este justă, dar este o imagine de mutanți somnolenți ce se trezesc doar pentru a vota privilegii.
În evaluarea activității guvernamentale folosim foarte rar indicatori care să măsoare performanța și calitatea guvernării, iar în puținele cazuri când se calculează acești indicatori, aceștia sunt foarte greu de obținut dacă ești parlamentar din opoziție.
De aceea, dragi colegi, dați-mi voie să fac o scurtă pledoarie pentru folosirea indicatorilor în toate activitățile noastre, inclusiv în activitatea de planificare bugetară.
Din nefericire, la noi folosirea indicatorilor de performanță este doar o vorbă și, mai degrabă, un mimetism absolut și de multe ori folosit inconștient.
În anul 2007, ca membri ai Uniunii Europene, ar fi trebuit să facem proiectul de buget al României dintr-o logică schimbată, să trecem de la o logică a mijloacelor, la o logică a rezultatelor, adică ar fi trebuit să elaborăm proiectul de buget introducând demersul performanței pentru a analiza eficacitatea politicilor publice.