Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 octombrie 2000
procedural · respins
Vasile Dobrescu
Aprobarea ordinii de zi cu trecerea punctului 18 pe locul 2 al ordinii de zi
Discurs
## **Domnul Vasile Dobrescu:**
Domnule preºedinte,
Stimaþi colegi,
O sã fiu foarte succint, precizându-vã doar faptul cã raportul scoate în evidenþã doar o parte din carenþele activitãþii F.P.S.-ului ºi faptul cã Partidul Unitãþii Naþionale Române, în repetate rânduri, în actuala legislaturã, a cerut sã se facã o anchetã a activitãþii F.P.S.-ului în ansamblul activitãþii sale, ºi nu neapãrat la nivelul anilor 1996Ñ2000.
În al doilea rând, cã trebuia sã fie restructurat acest F.P.S., dovedindu-se cã el este ºi cel care iniþiazã privatizarea, cel care o controleazã ºi la sfârºit se pare cã vrea s-o evalueze. Partea aceasta cu evaluarea nu s-a mai realizat din motive relativ obscure, au evaluat-o din când în când reprezentanþii Guvernului ºi au fãcut-o prin constatãri, din pãcate, dintre cele mai sumbre privind acurateþea procesului de privatizare. Suntem de acord cã acest proces trebuie sã se realizeze ºi într-un tempo destul de rapid, dar n-am priceput de ce privatizarea s-a realizat la întâmplare, fãrã a avea obiective precise sau, dacã au avut asemenea obiective, cel puþin din modul cum s-a realizat aceastã privatizareÉ credem cã se aflã în strânsã concordanþã cu politica guvernelor, ºi asta o fac fãrã nici un fel de demagogie, ºi afarã de faptul cã ne aflãm în preajma campaniei electorale, cu guvernele dintre 1996Ñ2000, care ºi-au propus nici mai mult nici mai puþin decât falimentarea multora dintre întreprinderi, lichidarea lor. F.P.S.-ul nu trebuia sã facã un asemenea joc. Trebuia sã-ºi punã problema rezolvãrii cât mai profitabile a acestui proces de privatizare, fiindcã procesul de privatizare relevã nu numai lichidarea sau eliminarea acelor întreprinderi care aduceau pagube economiei naþionale ci, aº spune, revigorarea economiei naþionale, fiindcã cei care doresc sã facã un proces de privatizare trebuie sã gândeascã la o asemenea perspectivã. Altfel, economia naþionalã va fi una cu mari deficienþe ºi în decadenþã în raport cu statele europene.
Noi nu putem sã concepem un asemenea proces de privatizare ºi cred cã nici unul din cei de faþã nu s-au gândit sau se gândesc la o asemenea acþiune ºi nu trebuie sã acoperim faptul cã procesul de privatizare s-a fãcut în defavoarea nu a statului, ci a societãþii, a omului, a cetãþeanului. Asta trebuie sã vedem, nu faptul cã ea s-a realizat în mod clientelar, ºi trebuie sã constatãm acest lucru, clientelar, nici mãcar politic, ºi atunci de aici devin deficienþele, cum s-au evaluat activele, cum s-a realizat aceastã privatizare ºi unde s-au dus acei bani. Cã nu interesa sã ne credem mari miliardari, foarte bine, dacã procesul este plin de acurateþe ºi este realist, atunci sã avem acei miliardari, dar dacã nu s-a realizat acest proces în mod corect, dacã nu se urmãreºte cum s-au încheiat contractele ºi cum sã se deruleze aceste contracte, cine trebuie sã le facã? Nu era F.P.S.-ul, în primul rând, principalul instrument ºi în acelaºi timp factor care trebuia sã-l facã? ªi eu cred cã da. La aceste întrebãri trebuie sã rãspundã reprezentanþii F.P.S.-ului de acum ºi în viitor. Dar cred cã restructurarea lui se cere, trecerea lui în subordinea ministerelor trebuia sã se facã demult, erau direct responsabile, aveau oameni de specialitate ºi F.P.S.-ul putea numai sã controleze unicul lucru, cum se deruleazã activitãþile realizate de cãtre ministere. Vã mulþumesc pentru atenþie.