Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 mai 2001
Dezbatere proiect de lege
Vasile Moiº
Discurs
## **Domnul Vasile Moiº:**
## Domnilor colegi,
## Domnule preºedinte,
Chestiunea este mult mai simplã. Vedeþi dumneavoastrã, în drept existã regula Ñ _non bis in idem_ . Din moment ce plenul a luat decizia sã se trimitã proiectul la comisie, astãzi, de fapt, noi nu avem obiectul muncii. Noi trebuie sã respectãm decizia luatã de plen. Dupã ce comisia reanalizeazã proiectul, el revine în plen ºi puteþi lua ce decizie doriþi, pentru cã aveþi majoritatea în plen. De ce nu respectaþi aceastã regulã simplã care nu a fost încãlcatã niciodatã. Puterea este de partea dumneavoastrã, dar cel puþin faceþi-o legal, orice revenire cu privire la un vot.
Din acest punct de vedere, noi considerãm cã astãzi s-a fãcut o greºealã ºi de tacticã ºi de metodicã de a reveni la un vot al plenului pe aceastã cale. Se creeazã nu numai un precedent periculos, pentru cã vor fi foarte multe situaþii când se va putea invoca acest precedent, dar dãm o notã de neseriozitate.
În nici un Parlament din lume, din moment ce s-a luat o hotãrâre ºi s-a decis trimiterea unui proiect la o comisie, nu se revine asupra votului. Aveþi rãbdare sã se pro-
nunþe comisia ºi dupã aceea dumneavoastrã aveþi arma votului, sã decideþi sã tãiaþi pe unde doriþi, dar cel puþin faceþi-o cu o poleialã de legalitate.
Din aceastã perspectivã, considerãm cã aþi fãcut o greºealã astãzi cã aþi repus în discuþie acest proiect.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.