Domnule Preºedinte al României, Stimaþi invitaþi, Domnilor preºedinþi ai Camerelor, Stimaþi colegi,
Zilele acestea am revãzut înregistrarea Adunãrii Constituante din ziua de 21 noiembrie 1991, când a fost votatã actuala Constituþie a României. Atunci, în aula Camerei Deputaþilor din Dealul Mitropoliei, au fost prezenþi un numãr de 476 din cei 510 membri ai Adunãrii Constituante, iar 20 de deputaþi ºi 13 senatori ºi-au exprimat votul prin corespondenþã. Am votat pentru Constituþie 414 parlamentari, 95 împotrivã. La data de 8 decembrie 1991, Constituþia votatã de cãtre Parlament a fost supusã Referendumului naþional ºi aprobatã de 77,3% din cetãþenii participanþi la vot, deci cu o largã majoritate.
Referendumul era punctul final al unei activitãþi laborioase desfãºurate de cãtre primul Parlament al României de dupã 1989, Adunare Constituantã în acelaºi timp, activitate numitã în mod inspirat de cãtre preºedintele Comisiei constituþionale ”Odiseea elaborãrii ConstituþieiÒ, devenitã între timp istorie.
Constat cu emoþie cã de atunci au trecut 10 ani, un deceniu, perioadã care ne dã posibilitatea sã ne detaºãm de febra care cuprinsese nu numai mediile politice, dar ºi opinia publicã ºi sã desprindem cu luciditate câteva concluzii.
Este acceptatã aproape unanim ideea cã perioada de dupã decembrie 1989 seamãnã, din multe puncte de vedere, cu perioada de dupã Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Nu numai prin faptul cã luna decembrie este o lunã fastã pentru poporul român, ci ºi pentru cã problema constituþionalã devenise, din punct de vedere politic, cea mai stringentã. Dupã Marea Unire a avut câºtig de cauzã soluþia liberalã, în detrimentul soluþiei preconizate de cãtre Partidul Naþional ºi Partidul
Þãrãnesc, regele stabilind alegeri în anul 1922 pentru Adunarea Naþionalã Constituantã a Deputaþilor ºi pentru Adunarea Naþionalã Constituantã a Senatului. Adunarea Naþionalã Constituantã a Deputaþilor avea sã adopte la 26 martie 1923 o constituþie modernã pentru vremea aceea, operã de maturitate a distinsului profesor Constantin Disescu. Aceastã constituþie va rãmâne în vigoare pânã la 13 aprilie 1948, când a fost înlocuitã cu una de inspiraþie sovieticã. Pe parcursul existenþei sale, Legea fundamentalã de la 1923 a suferit diverse acte de agresiune, dintre care amintim douã: suspendarea de cãtre Regele Carol al II-lea, la data de 28 februarie 1938, ºi abrogarea ei în anul 1948.
Aºadar Constituþia de la 1923 a rezistat aproape un sfert de secol, dând posibilitatea României sã-ºi democratizeze toate instituþiile statale, pe de o parte, dar ºi sã atingã nivelul de maximã dezvoltare teritorialã ºi economicã, pe de altã parte.
Dupã evenimentele din decembrie 1989, Consiliul Provizoriu de Uniune Naþionalã Ð C.P.U.N. Ð, care funcþiona în baza Decretului-lege nr. 81/1990, a emis Decretul nr. 92, unul dintre cele mai importante acte constituþionale care au organizat trecerea de la structurile provizorii de putere spre structurile legale. Pe lângã alte prevederi constituþionale, acest act stabilea organizarea ºi desfãºurarea alegerii din 20 mai 1990 a unui Parlament bicameral, care urma sã funcþioneze în acelaºi timp ca Adunare Constituantã, numit pe nedrept de cãtre unii ”Parlament al ruºiniiÒ.
Nu doresc sã mã opresc asupra accidentelor, incidentelor, sforãriilor politice ºi presiunilor la care a fost supusã Comisia constituþionalã; au fãcut-o foarte bine cei direct implicaþi, care au scris cãrþi ºi au susþinut doctorate pe aceastã temã. Doresc totuºi, în acest context, sãi aduc un omagiu celui care a fost preºedintele Senatului, academicianul Alexandru Bârlãdeanu, de a cãrui încredere m-am bucurat ca vicepreºedinte al Senatului ºi cãruia i-am fost un colaborator foarte apropiat. Un omagiu pentru implicarea directã în susþinerea Comisiei constituþionale ºi în asigurarea cadrului organizatoric necesar elaborãrii Constituþiei.
De asemenea, doresc sã-l omagiez pe distinsul profesor Vasile Gionea, care a asigurat echilibrul atât de necesar Comisiei constituþionale, formatã din profesioniºti ai dreptului, dar ºi din orgolii pe mãsurã.
Ce putem spune despre Constituþia României, dupã un deceniu de la referendarea ei? În primul rând, dorim sã subliniem faptul cã Legea noastrã fundamentalã nu este perfectã. Ea este perfectibilã. De altfel, textele constituþionale au fost supuse unor critici acerbe încã din faza tezelor, unele dintre ele întemeiate, altele formulate numai pentru imagine electoralã. Personal, am avut un amendament, acceptat de cãtre Adunarea Constituantã, art. 7, care reglementeazã raportul României cu românii din strãinãtate, dar a cãrui aplicare mi-a lãsat un gust amar.
Altfel mi-am imaginat atunci cum va fi tratatã relaþia cu fraþii noºtri rãspândiþi în cele patru zãri. I-am vizitat pe românii din Albania strãmutaþi din Moscopole în localitatea Gorce. De zece ani se strãduiesc sã-ºi construiascã o bisericã, iar statul român, spre ruºinea lui, i-a ajutat numai teoretic. În schimb, le pretinde sume însemnate pentru a-ºi vizita patria-mamã.
Ceea ce este de reþinut este faptul cã marile controverse tranºate în diferite feluri prin decizii politice, cu
ocazia elaborãrii Constituþiei, sunt reluate în prezent în propunerile de modificare ale acesteia, formulate de cãtre diferite partide politice.
Partidul România Mare, prin preºedintele sãu, a afirmat în repetate rânduri cã nu apreciazã oportunã în acest moment modificarea Constituþiei, pentru mai multe considerente. În România, nu ducem lipsã de o reglementare constituþionalã corespunzãtoare a instituþiilor politice ºi a funcþionãrii mecanismelor statale, ci ne confruntãm cu un dispreþ suveran faþã de lege.
Alexandre Dumas, referindu-se la acuzaþiile de nerespectare a istoriei Franþei, spunea: ”On peut violer lÕhistoire ˆ condition de lui faire un enfantÒ (”Poþi viola istoria cu condiþia sã-i faci un copil!Ò). Parafrazându-l, constatãm faptul cã de la elaborarea ei Constituþia României a fost violatã în repetate rânduri. Rezultatul a fost doar obþinerea unor avortoni. Printre aceºtia, cel mai celebru rãmâne atacul primului-ministru de atunci împotriva deciziei Curþii Constituþionale nr. 1/1995 prin care una dintre ordonanþele Guvernului a fost declaratã neconstituþionalã, prin scrisoarea oficialã adresatã de cãtre primul-ministru preºedintelui Camerei Deputaþilor ºi preºedintelui Senatului: ”Având în vedere gravitatea acestei situaþii (declararea neconstituþionalã a ordonanþei Guvernului Ñ n.n), considerãm cã este absolut necesar ca Parlamentul României sã analizeze Decizia nr. 1/1995 a Curþii Constituþionale, cu toate consecinþele sale, ºi sã adopte, potrivit prerogativelor sale inalienabile, o hotãrâre corespunzãtoare menitã sã reaºeze ordinea constituþionalã în parametrii stabiliþi de Adunarea Constituantã, care au fost consfinþiþi de referendumul popular.Ò
Situaþia ridicolã în care a fost pus Guvernul României prin aceastã scrisoare oficialã ne aduce aminte de ºotiile celebrului ministru al agriculturii de pe vremea lui Petru Groza, pe numele sãu Romulus Zeroni.
Constituþia a mai fost violatã prin promulgarea Legii administraþiei publice, prin care limba maghiarã a fost ridicatã la rangul de limbã oficialã în administraþia publicã localã ºi care a contribuit decisiv la pierderea autoritãþii statului român asupra judeþelor Harghita ºi Covasna. Legea restituirii imobilelor naþionalizate a creat douã categorii de cetãþeni, dintre care una de profitori, un fel de ”tarabostesÒ ai tranziþiei.
În altã ordine de idei, Legea fundamentalã nu trebuie sã fie stufoasã. Valoarea ei nu rezidã în numãrul de articole. Constituþia Statelor Unite ale Americii, de exemplu, elaboratã în anul 1787 la Filadelfia, are numai 7 articole ºi 26 de amendamente. Cu toate acestea, a permis dezvoltarea celei mai puternice democraþii. Chiar dacã în România este la modã ca un act normativ sã fie modificat încã înainte de a fi publicat în Monitorul Oficial, Constituþia, care reprezintã fundamentul politico-juridic al construcþiei statale, trebuie sã se bucure de stabilitate. De exemplu, Constituþia englezã cuprinde _Magna Carta Libertatum_ Ð 1215, _Legea drepturilor_ Ð 7 iunie 1628, _Habeas corpus act_ Ð 1679, _Actul de stabilire a succesiunii la tron_ Ð 1700 ºi cu toate acestea nu s-a gândit nimeni sã o modifice. Din contrã, stabilitatea actelor constituþionale explicã, printre altele, stabilitatea politicã remarcabilã a acestei þãri. Pânã ºi Constituþia din 1923 a rezistat un sfert de secol, abrogarea ei fiind opera unui regim adus cu tancurile sovietice, ºi nu a politicienilor români.
Aºa cum am arãtat, propunerile de modificare a Constituþiei vizeazã prerogativele Preºedintelui þãrii, diferenþierea modului de alegere a celor douã Camere,
raporturile dintre puterile statului, delegarea legislativã, extinderea atribuþiilor Curþii Constituþionale etc.
Majoritatea acestor propuneri se regãsesc în scrisoarea din 6 decembrie 1990 adresatã de cãre primul-ministru Comisiei pentru redactarea proiectului de Constituþie a României ºi care au fost analizate în detaliu. Soluþiile alese de cãtre Adunarea Constituantã au fost pe larg dezbãtute. Prin urmare, analiza propunerilor de modificare a Constituþiei n-ar face altceva decât sã reia pe alte coordonate de timp ºi de reprezentare parlamentarã dezbaterea tezelor constituþionale, ceea ce nu este oportun. Parlamentul are, în acest moment, sarcina prioritarã a armonizãrii legislaþiei României cu legislaþia europeanã, condiþie _sine qua non_ a accesului în structurile europene ºi euroatlantice, iar nu irosirea timpului în dezbateri sterile.
În fine, Partidul România Mare considerã cã prestigiul Parlamentului nu poate fi ridicat prin modificarea Constituþiei, ci prin scoaterea lui de la remorca partiduluistat ºi a Executivului ºi respectarea propriului sãu statut constituþional, acela de organ reprezentativ suprem al poporului român ºi unica autoritate legiuitoare a þãrii, aºa cum prevede art. 58 din Constituþie.
Reluarea dezbaterilor despre România, ”stat naþional suveran ºi independent, unitar ºi indivizibilÒ, în actualele conjuncturi interne ºi internaþionale, ar însemna sã deschidem o cutie a Pandorei ori sã aprindem un fitil fãrã sã ºtim unde este capãtul.
De aceea, voi încheia cu un citat din cartea pãrintelui doctor Vasile Lucaciu, un apostol al unirii neamului românesc: ”Generaþia noastrã de politicieni, dacã nu poate sã refacã România Mare în graniþele sale fireºti, trebuie cel puþin sã pãstreze neatinsã aceastã bijuterie a latinitãþii rãsãritene cãreia îi lipsesc deocamdatã diamantele: Basarabia, Bucovina de Nord, þinutul Herþa, Basarabia de Sud, Caliacra ºi Dârstor.Ò
Ca membru al Biroului Adunãrii Constituante, îmi doresc ca actuala Constituþie a României sã aibã o viaþã lungã ºi sã strãbatã aceastã perioadã de mari frustrãri ºi turbulenþe fãrã sã fie modificatã. Ea trebuie sã rãmânã imuabilã ºi castã, în spiritul ºi litera ei.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.