Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·30 iunie 2001
Dezbatere proiect de lege · respins
Victor Apostolache
Discurs
## **Domnul Victor Apostolache:**
## Domnule preºedinte de ºedinþã, Stimaþi colegi,
Eu nu contest cã reprezentanþii grupului liberal ai Grupului parlamentar România Mare nu au dreptate atunci când se referã la prevederile regulamentului. Din nefericire, ajungem sã ne cramponãm, ºi chiar sunt surprins, în momente extraordinar de delicate pe anumite proiecte de lege. Aici despre ce este vorba? Este vorba de a rezolva problema unui oraº care moare. ªi acela e Buºteniul. Am aprobat acelaºi lucru pentru cine? Pentru oraºul Predeal, tot pe aceleaºi considerente. Avem cu toþii prevãzut în programele noastre, ale partidelor, cã vom stimula dezvoltarea turismului. Cum vrem s-o stimulãm noi? Cum vrem sã rezolvãm situþia acestor comunitãþi, opunându-ne unor hotãrâri, unor legi pe care trebuie sã le adoptãm, pentru ca acestea sã se dezvolte? Ba, mai mult, vorbim cu toþii de sprijinirea investitorilor strãini, cã avem nevoie de investiþii strãine. Rog pe colegi sã nu se supere, dar nu ne-am uitat în acest proiect cã este vorba de 59 de milioane de dolari care vin în România ºi care sunt investiþi în construcþii pentru dezvoltarea turismului pe aceastã Vale a Prahovei.
Deci dãm cu piciorul, efectiv, ºi la investiþiile strãine. Cu toþii spunem acelaºi lucru: dorim investiþii strãine, dar nu le susþinem. Eu aº face apel ºi la ceilalþi colegi senatori din judeþul nostru, pentru cã nu ne poate fi indiferentã aceastã situaþie. Este clar cã s-a dat un vot, dar dacã avem înainte de orice interesul acestei þãri, eu cred cã putem reveni la acest vot.
Fac apel la bunãvoinþa colegilor, pentru cã, efectiv, vreau sã vã informez cã aceastã investiþie a demarat, mâine-poimâine o sã auziþi cã investitorii se retrag, ºi cu toþii o sã spunem: De ce pleacã investitorii din România? Pãi, din cauza unui vot dat în Parlament, de multe ori, pentru a satisface anumite orgolii politice.
Revin: fac apel la raþiune, pentru cã nu ne putem juca cu o investiþie care înseamnã 59 milioane de dolari, care va asigura locuri de muncã într-un oraº în care rata ºomajului depãºeºte 43%.
Vã mulþumesc.
cetãþeni ai oraºului Predeal au votat cu toate partidele reprezentate aici.
## **Domnul Gheorghe Acatrinei**
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.