Victor Ilie

## **Domnul Victor Ilie:**

Stimați membri ai Asociației „15 noiembrie 1987ˮ, Dragi colegi,

## Onorat auditoriu,

Vreau să vă spun că aveam 5 ani când am văzut mașinile de intervenție mergând spre a opri această revoltă, pentru a o înăbuși cu pumni și cu bătaie. Am auzit poveștile celor bătuți cu bestialitate de către milițienii de atunci. Gândurile mele merg către cei ale căror vieți au fost distruse ca urmare a intervenției în forță a regimului comunist.* Au fost, inclusiv în zilele ulterioare revoltei, au fost studenți care au protestat și au cerut ca protestanții să nu fie omorâți. Acei studenți au fost exmatriculați și trimiși înapoi în localitățile lor.

Tinerii de astăzi trebuie să știe că, în cea mai neagră perioadă a comunismului, mii de oameni au găsit curajul să protesteze* împotriva acelui regim comunist. Și vorbesc despre tineri, că pentru mine revolta din 1987 este despre două lucruri: despre curaj și despre speranță. Pentru că nu există revoltă și revoluție fără curaj și speranță. Pentru că nu există schimbare fără curaj și speranță. Și