Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 aprilie 2014
other · respins
Victor Viorel Ponta
Intervenție de marcare a Zilei mondiale a sănătății
Discurs
## **Domnul Victor Viorel Ponta:**
Vă mulțumesc, domnule vicepreședinte.
Eu totuși consider utilă orice prezentare în fața Camerei Deputaților a unei probleme importante pentru dezvoltarea noastră în anii care urmează. Chiar dacă asta presupune polemică politică, nu cred că problema principală este polemica, problema principală este, totuși, lipsa de seriozitate. Și cred că și într-o polemică politică putem să fim serioși, începând prin a spune foarte clar că autostrada de la Sebeș spre Arad nu trece prin Turda. Adică cred că măcar parlamentarii din regiune ar putea să vă învețe un pic de geografie. Mai departe merge spre Arad..., nu, cea spre Turda duce spre Cluj, e o altă discuție. Dar pot să vă spun un lucru pe care îl știți sau ar trebui să-l știți, autostrada până la Nădlac trebuia să fie finalizată în anul 2014. Dacă doamna ministru Boagiu n-ar fi încheiat un contract ilegal cu domnul Iordache, care acum se află, sigur, în detenție, e adevărat că pentru rezilierea acelui contract ilegal i s-a făcut un dosar penal ministrului liberal Ovidiu Silaghi... Că așa este, dacă a semnat ministrul PDL, îl sancționăm pe ministrul USL.
Însă vreau să știți încă o dată că faptul că acele contracte ilegale semnate de miniștrii dumneavoastră... Slavă Domnului că unii n-au fost niciodată miniștri și n-au semnat nimic, că nu i-au pus colegii miniștri.
Să nu-mi dați drept la replică, doamna Vass, vă rog frumos, că nu la dumneavoastră mă refeream. Dumneavoastră n-ați vrut să fiți ministru, nu. Nu că nu v-a pus nimeni!
Vreau să fie foarte clar, apropo de modul în care s-a negociat de către România ce fonduri vom primi în 2014–2020, și am în față propunerea Comisiei Europene – președintele Barroso, alocări pentru România: 28 de miliarde 609 milioane; mai departe, propunerea președinției, atunci era Cipru: 27 de miliarde 007; propunerea președintelui Consiliului European, președintele Van Rompuy: 22,8 miliarde. Deci vă rog să rețineți: 28 propuse de președintele Barroso, 27 de președinția cipriotă, 22 de către președintele Van Rompuy și domnul președinte Băsescu s-a întors de la Bruxelles cu 21,8 miliarde. Asta este într-adevăr o negociere. Parcă sunt cifrele dumneavoastră în opinia publică, tot în scădere, de fiecare dată.
Însă vreau să știți că aceste 7 miliarde, pe care România le-a pierdut, sunt 7 miliarde pe care România ar fi putut să le utilizeze în următorii șapte ani. Un miliard de euro pe an pentru un negociator foarte slab și dezinteresat de România este, din păcate, un preț mult prea mare.
Mai vreau să mai spun un lucru. Acesta este Acordul de parteneriat așa cum a fost negociat de către Ministerul Fondurilor Europene cu toate instituțiile, cu societatea civilă inclusiv, îmi spunea domnul ministru, și cu Patriarhia a fost discutat.
Știți câte propuneri s-au primit de la Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal sau de la PMP? Zero. Zero propuneri! Nu este bună aceasta. Sunt bune propunerile lor zero.